Noutăţi

Der Spiegel confirmă! Publicația germană a dezvăluit detaliile recepției de lux a MAI la Beijing, despre care a vorbit Renato Usatîi

Influenta publicație germană Der Spigel a dezvăluit detaliile numirii lui Fredolin Lecari în funcția de membru al Comitetului Executiv al Interpol. Articolul a confirmat afirmațiile liderului „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, despre organizarea de către Ministerul Afacerilor Interne a unei prezentări luxoase a delegatului Moldovei, Fredolin Lecari.

După cum transmite sursa citată, la mijlocul lunii septembrie a anului trecut, din Chișinău a decolat zborul 0272 al companiei Turkish Airlines, cu o încărcătură specială la bord: cîteva mii de cutii de cadouri, erau chipurile păpuși tradiționale și cărți ilustrate, precum și „echipamente pentru dansatori”. Cel puțin asta era indicat în actele de transport. Au fost declarate 2.286 de kilograme ca bagaje diplomatice care nu pot fi deschise şi verificate.

„În realitate însă, încărcătura putea conține în special băuturi alcoolice. În orice caz, expeditorul a fost unul dintre producătorii renumiți de vin din Moldova. Cîteva sute de litri de vin, vodcă și divin (cognac) au decolat spre Beijing, mai exact: la ședința Adunării Generale Interpol. Acolo ar fi trebuit să fie oferite la recepție sutelor de invitați ai unui mic stat al Europei de est, Moldova.

Operațiunea bine pusă la punct a fost, se pare, una de succes. În scurt timp, după asta, Adunarea internațională l-a ales pe înaltul funcționar din Moldova a fost ales în calitate de membru al Comitetului Executiv. Numele lui: Fredolin Lecari. Asta după ce, în 2016, concetățeanul acestuia Vitalie Pîrlog a obținut o altă funcție în această organizație globală a poliției.

Apărătorii ordinii de drept și avocații și-au exprimat indignarea aflînd informațiile din Beijing. Criticii Interpol și-au exprimat teama că acest lucru poate ascunde încercarea conducătorilor autocratici și ai organizațiilor criminale internaționale de a influența conducerea de vîrf a organizației mondiale pentru combaterea criminalității. Scopul acestui lucru este cel mai puternic instrument pe care Interpol îl are: lista criminalilor aflați în căutare internațională.

Pe de o parte, această listă este una benefică, pentru că ajută la găsirea criminalilor din toată lumea. De altă parte, listele date sînt vulnerabile față de abuzuri. Dictatorii își pot învinui oponenții de crime pe care ei nu le-au comis. La fel, criminalii-oligarhi, pot încerca să-și elimine concurenții. Tot mai multe dovezi ale faptului că există o colaborare reală între statele prietene alungate pentru faptul că au abuzat de Interpol în scopuri politice.

Spre exemplu, toamna trecută, Consiliul Europei a criticat brusc Interpolul după ce reprezentanții opoziției turce au fost dați în căutare de Interpol după lovitura de stat în Turcia. Unul dintre aceștia a fost scriitorul germano-turc Dogan Akhanly, care a fost arestat de poliția spaniolă din Grenada, dar nu a fost extrădat în Turcia.

Alții au fost mai puțin norocoși. În 2017, trei jurnaliști au fost arestați în Ucraina în baza solicitărilor turcești. Un alt deținut politic urmărit din Turcia, reținut de autoritățile din Myanmar, a fost trimis în Tailanda, de unde a fost oferit statului turc. „Interpolul ar trebui să complice și mai mult posibilitatea abuzării de mecanismul de căutare internațională”, solicită reprezentantul CSU Bernd Fabricius, care a elaborat, în numele Consiliului Europei, mai multe proiecte de reformă a Interpol.

Și mai îngrijorați politicienii occidentali, inclusiv Fabricius, sînt în legătură cu recentele mesaje privind raiul pentru spălarea de bani în Moldova, unde cercurile oligarhice controlează conducerea guvernului și puterea în general.

De exemplu, noul reprezentant al Interpol, Lecari, este considerat a fi persoana de încredere a oligarhului Vlad Plahotniuc, care controlează economia și politica în Moldova și, după cum se spune, are legături cu lumea criminală. La fel, Plahotniuc este liderul Partidului Democrat din Moldova.

În ultimii ani, Lecari a condus Biroul național al Interpol în Moldova. Politicienii de opoziție îi reproșează participarea în scandalul legat de dezvăluirile informațiilor confidențiale Interpol unor politicieni. La rîndul său, purtătorul de cuvînt al Interpol a răspuns la cerere că este „absolut greșit” să presupunem că persoanele ar putea influența cererile de urmărire.

Un alt moldovean la conducerea Interpol se bucură de o reputație îndoielnică. Vitalie Pîrlog se prezintă ca expert privind protejarea datelor. Atunci cînd mișcarea democratică în Moldova a fost supusă unor suprimări dure din partea regimului el era în funcția de ministru al Justiției.

„Pîrlog și Lecari sînt parte a conglomeratului de politicieni și oligarhi care consideră Republica Moldova ca pe proprietatea lor”, spune Ana Ursachi. Anterior, avocatul a apărat deținuții politici în Moldova, iar acum este nevoită să emigreze în Polonia.

Femeia nu înțelege cum anume Pîrlog a putut fi numit în calitate de șef al comisiei care trebuia să identifice cine a ajuns în căutare pe linia Interpol din motive politice. Fiecare lună, la Interpol ajung mii de solicitări de căutare. „Statele care nu sînt de drept speculează, presupunînd că cazurile politice vor trece neobservate”, spune Nikolaos Gazeas, expert în dreptul penal internațional. În ultimul timp, numărul de solicitări conform așa-numitului Red Notices au crescut considerabil din asemenea țări ca Azerbaidjan, China și Turcia.

Pentru cei aflați în căutare, calea chinuitoare pornește anume de aici. Fie ei ajung imediat în închisoare. Iar dacă autoritățile nu-i rețin, aflați în căutare, aceste persoane întîlnesc dificultăți la închirierea unui apartament, sau chiar să încheie un simplu acord de cumpărare a unui telefon mobil. Pe lîngă asta, aceasta necesită costuri juridice excesive, pînă cînd nu sînt scoși din listă.

Iată de ce, persoana lui Pîrlog este atît de importantă. Comisia condusă de acesta trebuia să se ocupe în luna octombrie a anului trecut de dosarul unui politician moldovean de opoziție. El a fugit în Rusia și, de atunci, a fost anunțat în căutare la solicitarea Moldovei, pentru că ar fi comandat un omor. Dar unul dintre reprezentanții comisiei și-a exprimat indignarea întrucît membrii comitetului nu au permisiunea de a examina dosarele, dacă este vizată țara lor de origine. Evident, abuzul cererilor de căutare sînt extrem de rare, dar fiecare caz „costă scump”.

Avocata Ursachi anunță despre o vizită stranie a concetățeanului ei, oligarhul Plahotniuc, la finele verii anului trecut la Ankara – în timpul persecuției împotriva presupușilor dușmani ai regimului turc. Acolo, omul de afaceri de faimă tristă, care nu deține nicio funcție publică în Moldova, s-a întîlnit cu președintele Turciei Recep Tayyip Erdogan. Tot în aceeași zi, liderul turc l-a întîlnit cu onoruri militare pe încă un oaspete – președintele Rusiei, Vladimir Putin.

Ursachi presupune: „Noi trebuie să apărăm Interpolul de marionetele criminalității organizate și autocraților”. Concomitent, Pîrlog a obținut o nouă numire în funcție: a devenit șef al serviciilor speciale la Chișinău”, se arată în textul articolului.

Amintim că despre aceasta, încă în octombrie a declarat liderul „Partidului Nostru”, Renato Usatîi. Potrivit lui, special pentru ședința Adunării Generale Interpol, în China au fost transportate cîteva tone de băuturi alcoolice. Aceasta a fost un fel de pregătire pentru prezentarea candidatului moldovean la funcția de membru al Comitetului Executiv al Interpol, Fredolin Lecari.

Potrivit lui Usatîi, în cadrul ceremoniei, participanții acestuia în număr de circa două mii au primit cadouri. Resursele financiare a unui asemenea gest rămîn pînă în prezent o taină, iar autoritățile continuă să respingă însăși faptul organizării recepției. Între altele, conform calculelor liderului PN, costul evenimentului ar putea depăși cîteva milioane de lei.

Știrea anterioară Știrea următoare