Noutăţi

”Protestul cetățenilor liberi – visul oribil al lui Plahotniuc”. Renato Usatîi îndeamnă cetățenii Moldovei de a nu admite modificarea sistemului electoral

Potrivit liderului ”Partidului Nostru”, proiectul de lege privind trecerea la sistemul electoral mixt poate fi adoptat de Parlament în lectură finală deja la 20 iulie curent.

”Din informațiile pe care le deținem, la data de 20 iulie, PDM iarăși va a duce bugetarii la Chișinău. Se informează că, la orele 9.00 dimineața, ei trebuie să fie în fața clădirii Parlamentului. Dacă informația corespunde realității, atunci ulterioara adunătură de cetățeni, amenințată cu demiterea din funcții, este legată de planurile guvernării majorității de a vota pentru sistemul electoral mixt în lectură finală”, - a scris Usatîi în rețelele de socializare.

În acest context, liderul ”Partidului Nostru” și-a exprimat nedumerirea în legătură cu faptul că PDM intenționează să aducă bugetarii în fața clădirii Parlamentului.

”Nu prea înțeleg, de ce și pe cine încearcă să-i amăgească Plahotniuc cu acest miting-spectacol, care are loc de mai multe ori după același scenariu. Societatea civilă, opoziția și, așa-nimiții parteneri externi, înțeleg că în spatele modificării sistemului electoral stau doar interesele conducerii de vîrf, care încearcă să se mențină la putere prin intermediul următoarei escrocherii”.

”Obligația de a rezista unor astfel de planuri îi unește pe toți cei care înțeleg că Moldova, în fruntea căreia se află această juntă, nu are viitor. Protestul comun al cetățenilor liberi, activi, care au puncte de vedere diferite, dar care sînt uniți în dorința de a salva țara - este un vis oribil pentru Plahotniuc”, - a mai adăugat Usatîi.

În încheiere, el a subliniat faptul că, ”mulți dintre bugetari, despre selectarea cărora acum primim semnale, la fel se vor aduna protestului. Doar dacă, scenariștii, vor amîna data din cauza scurgerii de informații. Noi, însă, trebuie să fim gata de a ieși în stradă în orice zi”.

Știrea anterioară Știrea următoare