Noutăţi

Renato Usatîi, către noua guvernare: Treziți-vă și începeți să lucrați

Liderul „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, a acuzat noua guvernare de slăbiciune și inacțiune. Potrivit lui, noul ministru de Interne ar trebui să pornească o anchetă penală pentru crearea unui grup criminal organizat, participanții căruia sunt reprezentanții fostei guvernări.

Potrivit liderului PN, noua guvernare, în loc să întreprindă măsuri cu adevărat dure, „decide cine este un Plahotniuc mare sau mic”.

„Mi-am oferit ajutorul, însă socialiștii cu cineva au început să publice niște înregistrări despre careva negocieri”, a declarat Usatîi.

El a adus aminte că în calitatea sa de primar al municipiului Bălți a publicat mai multe materiale despre „furtul secolului”.

„Publicați [versiunea completă a raportului], poate noi vom putea ajuta cu ceva, pentru că Kroll nu-i supraputernic”, a adăugat liderul „Partidului Nostru”.

Usatîi a propus ministrului de Interne, Andrei Năstase, să întreprindă următoarele acțiuni: „dosarele penale, deschise de către procurorii lui Plahotniuc, împotriva celor care au luptat cu el sau a unor participanți la «furtul secolului», și adăugați cele declarate de mine la dosarele existente”.

Totodată, Usatîi a îndemnat noua guvernare să pornească un dosar penal pentru crearea unui grup criminal organizat: „trebuie să le faceți o singură propunere judecătorilor, procurorilor, aceluiași Iurie Ciocan – sau vin cu mărturisiri sau vor răspunde în totalitate. Așa negocieri trebuie purtate cu judecătorii, procurorii, polițiștii corupți”.

În acest context, liderul „Partidului Nostru” s-a adresat cetățenilor care nu sunt pregătiți să lucreze cu noua guvernare: „scrieți-mi mie, toți cei care nu sunt gata să depună mărturii noii guvernări, mergeți la mine cu aceste materiale. Îmi este neplăcut că la mine în Germania stau în rând pentru a discuta mai mulți polițiști, decât la noul ministru al Afacerilor Interne, Andrei Năstase”.

„Sau vă treziți și începeți să faceți ceva, sau eu, împreună cu cetățenii Republicii Moldova, vom acționa de sine stătător. Am suferit toți acești ani nu pentru ca cineva să-și numească azi cumătrii și prietenii în diferite funcții”, s-a adresat Usatîi către noua guvernare.

Știrea anterioară Știrea următoare