Noutăţi

Usatîi a spus cum „pleacă” Șeremet și ce se poate întîmpla mîine

Igor Șeremet nu se grăbește să plece din funcția sa. Acesta a solicitat concediu din cont propriu. Acest comportament necorespunzător este legat de activitatea democraților și socialiștilor - despre aceasta a spus în cadrul unei apariții live primarul de Bălți, Renato Usatîi. La fel, liderul „Partidului Nostru” a comunicat că democrații și socialiștii fac tot posibilul pentru a periclita ședința de mîine Consiliului Municipal, la care va fi examinată chestiunea privind desfășurarea referendumului privind încrederea în primarul municipiului Bălți.

În perioada lipsei mele, toată încărcătura a căzut pe umerii lui Șeremet. Eliminîndu-l pe Șeremet, ei considerau că își deschid calea directă spre alegeri. Cîteva luni în urmă socialiștii și democrații au discutat despre un candidat unic. Pentru început, ei aveau nevoie să facă în asemenea mod ca Șeremet să plece. Toți înțeleg că a „desena” un dosar penal nu e o problemă. Mai ales în privința celora care muncesc, lucrează cu actele. Astăzi sînt intentate dosare penale practic în privința oricărui conducător din primăria Bălți.

Mahu, fost membru al PCRM și actualul conducător al democraților la Bălți - avînd resursa administrativă, a organizat o adevărată activitate de subminare. În decursul cîtorva zile, în pofida zilelor libere - pe 30, pe 31, și chiar pe 1 ianuarie - Mahu s-a întîlnit cu conducătorii întreprinderilor municipale și vizitează consilierii, amenințîndu-i cu răfuiala”.

„Ei consideră că ideea referendumului le strică planurile. De aceea, au început activitatea pentru a-l prinde în colț pe Șeremet. Da, în ultima vreme am avut relații complicate, dat de activitatea lui Șeremet eram mulțumit. Nu eram mulțumit de jocurile lui secrete. Ei aveau nevoie de Șeremet. În realitate, Șeremet nu pleacă nicăieri. El își ia concediu pentru o lună din cont propriu… Și nu vrea să plece. Igor, dacă a decis să plece, atunci trebuie să plece”, s-a adresat Usatîi către locțiitorul său.

„Democrații fac totul pentru ca mîine să nu aibă loc ședința Consiliului Municipal. Îl vizitează pe fiecare, îi roagă să se îmbolnăvească, să nu vină. Nu prea le-a reușit… De aceea, mîine ar putea începe perchezițiile la 9-10 consilieri. Ei vor să lase Bălțiul fără oameni, fără conducători… Dar, mai devreme sau mai tîrziu vor trebui să răspundă pentru totul. Cei care astăzi sînt împotriva mea, peste cîțiva ani, vor spune singuri cum au muncit. Totul la timpul său”, a concluzionat Renato Usatîi.

Știrea anterioară Știrea următoare