Noutăţi

Banii oligarhilor ar fi putut fi utilizați la implementarea proiectelor sociale în multe țări post-sovietice, inclusiv în Moldova, consideră liderul PLDR, Vladimir Jirinovski. Despre aceasta, președintele Partidului Liberal Democrat din Rusia a vorbit în timpul semnării unui acord de colaborare între „Partidul Nostru” și PLDR.

Știri similare
Usatîi a chemat la mobilizarea civilă totală Primarul de la Fălești recunoaște că a fost impus de reprezentanții PD să părăsească „Partidul Nostru”. „Am fost presat, maltratat...” (AUDIO) Usatîi: Nu sîntem o națiune de impotenți care nu sînt buni la nimic fără consilieri și creditori străini

„Desigur, noi nu susținem oligarhii, acei bogați care împart totul. La voi acolo Plahotniuc se plimbă, la Kiev alți oligarhi, la noi la fel”, a declarat liderul PLDR. „Oligarhii își iau totul unul altuia, împart mii de miliarde. Ce sălbăticie! Aceștia sînt banii noștri, banii cetățenilor”, a spus Jirinovski. „Cîte grădinițe pentru copii ar fi putut fi construite pe acești bani, cîte haine, încălțăminte am fi putut cumpăra, cîtor oameni am fi putut ajuta!”, a conchis șeful liberal-democraților ruși.

„Plahotniuc și Șor sînt, deocamdată, la libertate, dar noi vom obține [condamnarea acestora la închisoare] – un miliard pentru o țară mică, înțelegeți și voi, cît înseamnă. Așa ceva nu și-a permis nimeni, ca dintr-o lovitură să fure un miliard de dolari din sistemul bancar”, a observat, drept răspuns, liderul „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, amintind despre „jaful secolului”, care, este convins Usatîi, l-a organizat Vladimir Plahotniuc cu ajutorul primarului de Orhei, Ilan Șor.

Marți, 14 martie, „Partidul Nostru” și Partidul Liberal Democrat din Rusia au semnat un acord bilateral care presupune colaborarea în diverse domenii. Legăturile între „Partidul Nostru” și PLDR se dezvoltă de mai mult timp, în ultimii ani avînd loc deja cîteva întîlniri între Renato Usatîi și Vladimir Jirinovski.

Din păcate acest articol este disponibil doar în limba rusă

Știrea anterioară Știrea următoare