300 de mii de lei pentru reparaţia şcolii – un cadou oferit de Renato Usatîi liceului “Alexandr Puşkin” din Făleşti cu ocazia începerii anului şcolar.

renato1-655x360

Chiar în primele zile după lansarea site-ului am primit o mulţime de mesaje şi cereri de ajutor din partea oamenilor. Şi pentru că toamna începe cu un nou an şcolar, am decis să răspund, mai întîi, nevoilor elevilor liceului Puşkin din oraşul meu natal, Făleşti.

Nu am luat exemplul unor politicieni de-ai noştri, să mă impun la careul solemn ca un “general de nuntă.” În acest an, nu am fost alături de elevi la primul sunet de clopoţel, ci am hotărât să îi ajut să înveţe într-un mediu curat şi sănătos.

Singura instituţie de învăţământ cu predare în limba rusă din Făleşti, denumită în cinstea cunoscutului poet rus Alexandr Puşkin, riscă să se prăbuşească. Clădirea liceului se află într-o stare deplorabilă și necesită lucrări de renovare în regim de urgenţă. Am decis să transfer pe contul şcolii suma de 300.000 de lei, pentru ca administrația şcolii să poată efectua lucrările de reparație. Copiii trebuie să învețe în condiții normale, fără să le fie teamă că într-o zi ar putea să le cadă tencuiala în cap.

În acest an, Ministerul Educației al Republicii Moldova a transferat școlile la autofinanţare. Asta înseamnă că pentru un elev vor fi alocate doar 6010 de lei pe an sau de trei ori mai puţin decât în anii precedenți. Altfel spus, conducatorii instituțiilor de învățămînt vor fi nevoiţi să găsească singuri soluții . În această situaţie, instituțiile de învățământ sunt în pragul dispariției! Copiii nu pot fi, însă, percepuți ca parte a unui proiect de business care aduce profit. Reiese că ne distrugem viitorul cu propriile mâini. Sper că banii pe care îi va primi liceul din Fălești îi vor permite acestuia să reziste în „epoca schimbărilor”, cel puțin în acest an de învățământ.

Mesaje şi solicitări de ajutor din partea Dvs. sunt foarte multe. Voi citi fiecare scrisoare în parte şi mă voi strădui să vă ajut pe toţi, în funcţie de posibilităţile mele.
Promit să merg doar înainte!


  1. Октавиан
    10.10.2013 at 13:13

    Я ГОРД что мы были соседями 8 лет,на САХ-ЗАВОДЕ. С уважением Октав Матковский.

  2. Вадим
    14.10.2013 at 20:55

    Я всегда подчеркиваю, что у нас в Фалештах учителя нас правильно учили. Они заслуживают этого. Просто больше никто НЕ ХОЧЕТ делать этого, так как их не правильно в свое время учили.

  3. Александр
    17.10.2013 at 00:48

    когда говорил,что учил английский в фалештах,с нашим правельным произношеннием,сразу говорили что вас учила Лариса Фёдоровна,так держать,житель сах-завода

Comenteaza


*