Noutăţi

Pentru a anula alegerea directă a președintelui „cineva” încearcă să creeze o majoritate constituțională prin metode vechi

Există anumite persoane interesate care încearcă să formeze o majoritate constituțională în Parlament, folosind metodele lui Plahotniuc. Potrivit liderului „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, acest lucru este necesar pentru a anula alegerile directe a președintelui pe care se tem că le vor pierde.

„Un cetățean de rang înalt vrea să organizeze într-o zi cu alegerile locale și alegerile parlamentare noi în 6-7 circumscripții”, a declarat Usatîi, precizând că „primul a fost intimidat deputatul Viorel Melnic”.

Potrivit liderului „Partidului Nostru”, Melnic este amenințat prin faptul că figurează în raportul Kroll-2. De la el, susține Usatîi, se cere „în liniște” să renunțe la mandatul său. Președintele PN a precizat că acest lucru este cerut și altor deputați din circumscripțiile uninominale, precum Alexandr Oleinic, unul dintre deputații din partea circumscripției Cahul, deputatului Oleg Sîrbu din Edineț, dar și altor doi-trei deputați uninominali din partea lui Plahotniuc.

„Pe de o parte, sunt mulțumit de faptul că vor avea loc alegerile anticipate în șase-șapte circumscripții uninominale, dar nu-mi este pe plac că începem să nu ne deosebim de cei care au plecat de la guvernare”, a adăugat el.

Renato Usatîi a menționat că în timpul apropiat din Partidul democrat vor pleca 8-9 deputați, însă nu este clar la care fracțiune vor adera. Potrivit liderului PN, acest lucru este necesar ca majoritatea actuală să obțină un număr necesar de voturi pentru modificarea Constituției și să revină la precedenta procedură de alegere a președintelui – prin Parlament.

Știrea anterioară Știrea următoare