Noutăţi

Renato Usatîi, despre vânzarea AIC: “ai noștri guru de la guvernare au scăpat și de data aceasta trenul”

Liderul Partidului Nostru Renato Usatîi critică guvernarea că, până la urmă, așa și nu a fost în stare să împiedice vânzarea Aeroportului Internațional Chișinău (AIC), deși anterior asigurau cetățenii că au pus sechestru pe Avia Invest.

“Aflăm astăzi că lui Șor i-a fost exact în locul cela de sechestrul pe care l-a pus Procuratura la Aeroport. Ai noștri guru de la guvernare, școliți pe la Oxford și Harvard, au scăpat și de data aceasta trenul. Mă întreb doar – ei sunt așa de la natură, ori încearcă să ne prostească pe noi și, între timp, să preia schemele fostei guvernări?”, se întreabă Usatîi pe Facebook.

Liderul PN mai amintește că Șor a fugit, își vinde nestingherit “activele furate și-l doare în cot de imunitatea pe care i-au scos-o peste două luni”, în timp ce comisia lui Slusari “s-a dus la cules pătlăgele”.

Guvernarea noastră a venit cu multe intenții și idei, dar când să treacă la treabă nu poate face nimic, crede Usatîi. “Este un termen medical pentru cei care vor dar nu pot. Însă există și metode de tratament. Se pare că ar trebui să ajutăm un pic guvernanții să fie mai productivi”, a concluzionat Usatîi.

Reamintim că NR Investments Ltd a anunțat astăzi despre finalizarea achiziționării a 95% din compania concesionară a Aeroportului Internațional Chișinău.

Știrea anterioară Știrea următoare