Noutăţi

Dodon deține cetățenia altui stat? Ce spune unul dintre oponenții lui politici

Președintele Igor Dodon ar avea cetățenia altui stat și acesta ar fi obținut pașaportul în timp ce deținea deja funcția de președinte al Republicii Moldova. Declarația aparține liderului partidului „Partidul Nostru”, Renato Usatîi, și a fost făcută în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.

Igor Dodon obține cetățenia altui stat și ține asta în secret până acum. Și a obținut această cetățenie deja fiind președinte al Republicii Moldova”, susține Usatîi.

Republica Moldova se permite să dubla cetățenie. Totuși, Usatîi consideră că șeful statului era obligat să anunțe cetățenii că a obținut cetățenia altui stat.

Nu este o chestie ilegală, dar trebuia să o spună că eu, Igor Dodon, într-o zi când tare m-am speriat și puțin am transpirat, repede am rugat pe cineva să-mi facă un pașaport. Lui i s-a făcut foarte repede”, a declarat politicianul.

Usatîi a refuzat să divulge al cărui stat mai este cetățean președintele Igor Dodon.

sursa: TV8

Știrea anterioară Știrea următoare