Noutăţi

Usatîi a arătat o mostră a pavajului care va acoperi 14 km de trotuar în Bălți

Primarul de Bălți, Renato Usatîi, a venit la ședința consiliului urbanistic cu o mostră a pavajului care va acoperi 14 km de trotuar din oraș. Potrivit edilului, construcția zonei pietonale va începe în primăvară și se va face cu respectarea standardelor de calitate ale UE. Iar una dintre regulile de care se va ține cont este cea care spune că lățimea trotuarului trebuie să fie de aproximativ 2.5 metri.

Renato Usatîi: “Ne propunem să acoperim cu pavaj trotuare din câteva micro sectoare ale orașului. Putem cumpăra pavaj de 120 de lei și de 160. Eu vă propun să procurăm material calitativ și anume cel din granit pentru că e mai durabil și va rezista mai mult timp. Consider că trebuie să intervenim odată, chiar dacă ne va costa puțin mai mult, decât să revenit la această temă și să avem din nou cheltuieli.”

Primarul vrea însă nu doar calitate, ci și un aspect plăcut al lucrării, așa că a sugerat ca pavajul să respecte gama de culori a infrastructurii orașului. De acest lucru va trebui sa țină cont și agenții economici, care se vor implica în procesul de îmbunătățire a imaginii urbei.

Renato Usatîi: “Propun să-i implicăm și pe agenții economici, care pot pava teritoriile adiacente, cu respectarea gamei de culori.”

Cele 14 km de trotuar vor fi pavate în cadrul programului “Orașul pietonal”, propus de Usatîi.

Edilul consideră că pavajul este mai ușor de întreținut decât asfaltul și mai durabil, lucru extrem de important având în vedere că o mare parte a orășenilor se deplasează pe jos. Prin urmare, “trotuarele sunt o parte a infrastructurii orașului care merită toată atenția”, consideră autoritățile din Bălți. Intervenția pe partea pietonală era importantă având în vedere că multe astfel de zone nu erau acoperite cu asfalt, iar la fiecare ploaie din cauza noroiului, oamenii erau nevoiți să meargă direct pe stradă.

Știrea anterioară Știrea următoare