Noutăţi

Renato Usatîi propune elaborarea și adoptarea unei noi Constituții. Până atunci însă, el cheamă la respectarea actualei Legi fundamentale a țării

Președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, se pronunță pentru elaborarea și adoptarea unei noi Constituții, dar până atunci, el cheamă să fie respectată actuala lege fundamentală a țării.

Renato Usatîi a menționat într-o postare pe Facebook că în cei 26 de ani care au trecut de la adoptarea actualei Constituții, la 29 iulie 1994, am trăit diferite evenimente, însă Legea fundamentală a statului a rămas temelia pe care s-au bazat principiile democratice, statul de drept, drepturile și libertățile cetățenilor. Mulți politicieni au încercat să submineze această temelie, să interpreteze și să modeleze Constituția într-un mod care să le convină. Din păcate, în aceste scopuri, a fost folosită și Curtea Constituțională, care, în loc să stea la straja respectării Legii fundamentale a statului, a fost cea care însăși i-a încălcat prevederile.

Renato Usatîi afirmă că a venit timpul să adoptăm o nouă Constituție care va deveni o temelie puternică a statului Republica Moldova pentru zeci de ani.

“Actuala Constituție, a devenit “o haină de drept” prea îngustă pentru relațiile publice actuale. Violarea Constituției, aplicarea ei conjuncturală și interpretarea Legii supreme a statului trebuie oprite. Este clar că avem nevoie de un nou document care să devină baza dezvoltării ulterioare durabile a Republicii Moldova”, a scris Usatîi pe pagina sa de Facebook.

El a subliniat că în timp s-au acumulat extrem de multe probleme, soluția cărora poate fi găsită din în Constituție. Este vorba despre sistemul de guvernare - prezidențial, parlamentar sau o combinație a acestor două forme de guvernare, reducerea numărului de deputați, interzicerea traseismului parlamentar, lipsirea deputaților, judecătorilor și altor oficiali de imunitate. Este vorba, de asemenea, despre ocuparea funcțiilor în conducerea de vârf a țării de către persoane cu dublă cetățenie, a celor din structurile de forță și din organele de justiție. Tot în textul noi Constituții trebuie să se găsească modul corect de funcționare a justiției în sine, dar și soluționarea diferendului transnistrean, care fa fel are legătură cu ordinea constituțională.

“Elaborarea și adoptarea unei noi Constituții este un proces lung și dificil. Iar politicienii nu trebuie să facă speculații, să scoată din context anumite subiecte, pe care să le folosească în interesele personale sau de partid. Constituția nu trebuie cârpită, ci creată din nou, în așa fel încât să poată sluji ani întregi cetățenilor Republicii Moldova. Dar până la îndeplinirea acestui fapt, noi toți trebuie să respectăm actuala Lege fundamentală a țării”, scrie în încheiere liderul Partidului Nostru.

Știrea anterioară Știrea următoare