Noutăţi

Renato Usatîi: Bălțenii nu trebuie să sufere din cauza lipsei de acțiune în sistemul medical

Primarul de Bălți, Renato Usatîi, a cerut Direcției municipale Finanțe să identifice soluții pentru a acoperi achiziționarea consumabilelor în toate instituțiile medicale din municipiu, în cazul în care coronavirusul depistat în China va ajunge în țara noastră.

Pentru a afla care este nivelul de pregătire în municipiul Bălți în cazul unei eventuale epidemii, primarul a convocat într-o ședință urgentă Comisia pentru Situații Excepționale, la care responsabilii din Sănătate i-au raportat că în cazul unei epidemii, pe lună, ar fi nevoie de 45 de mii de măști și 30 de mii de mănuși.

Usatîi a scris ulterior într-o postare pe Facebook că a dat indicații Direcției municipale Finanțe să identifice soluții pentru ca instituțiile medicale să poată achiziționa cantitatea necesară de consumabile.

“Anual, aceste consumabile se procură în număr de câteva mii. Situația în care ne aflăm este însă una excepțională. Cu toate acestea, Ministerul Sănătății nu a luat nicio măsură pentru a asigura instituțiile medicale cu produsele necesare. Așa cum s-a calculat, în cazul unei epidemii avem nevoie de 45 de mii de măști și 30 de mii de mănuși, pe lună. Bălțenii nu trebuie să sufere din cauza lipsei de acțiune în sistemul medical. Așa că am dat indicații Direcției finanțe să caute soluții pentru ca achiziția obiectelor necesare să fie acoperită din bugetul local”, a spus Usatîi, care a ținut să menționeze că verifică personal modul în care se face pregătirea pentru o eventuală epidemie.

Știrea anterioară Știrea următoare