Noutăţi

Renato Usatîi numește revenirea PDM la putere încă un genocid împotriva propriului popor

Președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi a numit încă un act de genocid revenirea la putere a Partidului Democrat în rezultatul formării coaliției PDM-PSRM. Astfel de fenomene sunt tot mai dese ceea ce înseamnă că puterea este în agonie. Această perioadă nu va dura însă foarte mult pentru că poporul îi va pedepsi pe cei care se fac vinovați.

“Astăzi, a fost formată în mod oficial coaliția PDM PSRM care nu a făcut decât să reanimeze regimul Plahotniuc, în frunte avându-l însă pe Igor Dodon. A aduce la putere partidul care zece ani și-a bătut joc de propriul popor este încă un genocid împotriva oamenilor. Exact așa se numește refuzul lui Dodon de a declara stare de urgență în țară pentru încă un mandat în Parlament, în urma alegerilor de la Hâncești. Ieri, Dodon și-a făcut pofta, iar azi, în raion au fost înregistrate cazuri de noi îmbolnăvire cu coronavirus. Tot azi, în plină epidemie, socialiștii își clădesc alianța cu democrații. Ar fi trebuit să dea dovadă de puțină rușine și să amâne pe mai târziu actul de constituire a monstruoasei coaliții, dar dorința de a merge în pat după ce se joacă nunta e prea mare”, a scris Usatîi pe pagina sa oficială de Facebook.

El a subliniat că a vorbit mai de mult despre crearea acestei alianțe, iar în urmă cu trei săptămâni a dat și numele noilor miniștri, care vor intra în guvernul Chicu. Dar nu a crezut că vor avea atât de puțină minte și simț încât să facă sărbătoare pe timp de ciumă. Și imediat după crearea alianței să declare stare de urgență în țară.

De menționat că toate se produc în „Ziua Trădătorului” - 16 martie. Tot în această zi, în 2012, Dodon a votat pentru alegerea lui Timofti în funcția de președinte, iar opt ani mai târziu în aceeași zi creează o alianță cu PDM și impune stare de urgență în țară.

“Această putere este o adevărată epidemie, ciumă, holeră. Sunt atât de obraznici, încât nu au ezitat să aducă în Guvern oameni care au fost implicați direct în filarea opoziției, represiunile politice, racket, contrabandă, fabricarea a zeci de dosar penale care au fost recunoscute ca fiind motivate politic de noua conducere a Procuraturii Generale. Toate schemele de contrabandă de pe timpul lui Plahotniuc vor fi repuse în funcțiune pentru a umple “borsetele” celor de la putere”, a spus Usatîi.

El a numit fățărnicie felul în care Dodon a parafrazat cuvintele fostului preşedinte american, John Kennedy: “Nu întrebaţi ce poate face țara pentru voi, întrebaţi-va ce puteţi face voi pentru țară”. “În loc să se adreseze poporului cu acest sfat, nu ar strica să-l urmeze el primul. Dodon a avut posibilitatea să facă acest lucru ieri și azi, dar a pierdut această șansă. Ar fi putut să nu desfășoare alegeri la Hâncești expunând mii de oameni riscului de a se infecta. Putea să se opună coaliției PDM-PSRM. Numai că Dodon scuipă pe oameni și pe țară. Dodon este atât de obsedat de ideea de a fi ales pentru al doilea mandat, încât este gata să agraveze epidemia de coronavirus, să facă o înțelegere chiar și cu diavolul, numai să-și atingă obiectivele. Dar dacă tot s-a apucat să-l citeze pe Kennedy, o să-i reamintesc însă o frază celebră a președintelui american: “Un singur om poate face schimbarea, dar fiecare trebuie să încerce”. Dodon însă nici măcar nu a încercat”, a declarat Usatîi.

“Asta deja se numește agonie, care sunt convins că nu va dura foarte mult. Oamenii se vor ridica împotriva genocidului puterii și îi vor determina să răspundă”, s-a arătat convins liderul Partidului Nostru.

Știrea anterioară Știrea următoare