Noutăţi

Renato Usatîi: ”Nu o să schimb niciodată interesele cetățenilor și ale țării pe interesele mele personale”

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a declarat că nu o să schimbe niciodată interesele cetățenilor și ale țării pe interesele sale personale. El a făcut afirmația luni, 22 iunie, în studioul TV8, după ce moderatoarea emisiunii “Politica”, Natalia Morari, l-a întrebat dacă până la alegerile prezidențiale va rămâne pe aceeași poziție și nicio propunere tentantă, cum ar fi afaceri avantajoase sau lichidarea dosarelor penale pornite la Moscova, nu o să-l convingă să renunțe la critica în adresa lui Dodon.

“Dacă nu am fost convins atâta timp cât mă aflam la Moscova, foarte aproape de cineva, acum că mă aflu la distanță, nu va fi posibil cu atât mai mult. Pot să pună la cale ce vor, să mă răpească, să-mi ia viața… Nu o să schimb niciodată interesele cetățenilor și ale țării pe interesul meu personal, fie că mi se oferă o afacere cu un venit de 20 de milioane de dolari pe an sau altceva. Nu vreau să merg pe stradă, iar oamenii să mă scuipe în față”, a spus Renato Usatîi.

Edilul de la Bălți a amintit că o astfel de ofertă i-a fost făcută deja, în urmă cu doi ani, după ce mascații au descins în locuința sa din Moscova.

“Astfel de propuneri mi s-au făcut în 2018. Mi s-a spus să ne înțelegem, eu am refuzat, după care au urmat dosarele penale despre care am vorbit cu mult timp înainte ca acestea să apară.”

Amintim că în 22 aprilie 2020, Renato Usatîi a declarat la Jurnal TV că în urmă cu doi ani, un grup de mascați au descins în locuința sa din Moscova, după care a fost îndemnat să scrie o recipisă că nu-l mai atacă pe Dodon și iese din politică pe probleme de sănătate.

“Eu nu am acceptat și nu voi accepta niciodată așa ceva”, a declarat Renato Usatîi.

Știrea anterioară Știrea următoare