Noutăţi

Puterea este în adevăr! Partidul Nostru a împlinit șase ani de la fondare

Astăzi, se împlinesc 6 ani din ziua în care “Partidul Nostru” a fost înregistrat la Ministerul Justiției. Denumirea formațiunii a fost aleasă de oamenii dezamăgiți, de cei care s-au săturat să fie mințiți, furați și care au crezut în noua structură politică, care militează de la începuturi pentru dreptate, onestitate și pentru adevăr.

“Așa am fost și vom rămâne mereu, indiferent de cât de mare este ura celor care pornesc împotriva noastră. Am arătat că știm să luptăm și să învingem”, a scris Renato Usatîi, liderul formațiunii, într-o postare pe rețelele de socializare.

El a menționat că în decursul acestor șase ani, partidul a trecut prin câteva campanii electorale, prin sute de acțiuni de protest și dosare penale, intentate de un regim odios. Fiecare al cincilea dosar pornit până în 2019 viza lideri, membri, activiști și simpatizanți ai Partidului Nostru.

“Am rezistat pentru că știam că suntem forța motrice a mii de oameni din țară și de peste hotare care și-au pus în noi ultima lor speranță. Acești oameni m-au susținut puternic în alegerile prezidențiale și sunt convins că ne vor susține și la cele parlamentare anticipate, pentru că eu și “Partidul Nostru” nu am venit să facem politică. Școlile, spitalele, economia, sportul, cultura, vârstnicii și tinerii, deopotrivă, nu au nevoie de politică. Au primit asta timp de 30 de ani. Acum, este nevoie de fapte pe care oamenii încă nu le-au văzut. Și dacă peste 60% din populație consideră că direcția țării e greșită, atunci aliatul “Partidului Nostru” este populația, pentru care vom lupta ca să-i oferim o viață bună. Noi venim cu un plan și o arhitectură concretă pentru a reconstrui Moldova, pentru ca statul nostru să nu mai stea la mila unuia sau altuia și pentru ca cetățenii să poată spune mândri și încrezători că în Moldova există “Partidul Nostru” care luptă pentru drepturile și interesele lor și puterea căruia nu este în bani sau în resurse administrative, ci în Adevăr. La mulți ani, “Partidul Nostru”!”, a scris în încheiere Renato Usatîi.

Știrea anterioară Știrea următoare