Noutăţi

Renato Usatîi, de Ziua Internațională a Democrației: “Cum să vorbim despre democrație când în fruntea țării se află un politruc care imită un dictator”

“Democrația este o valoare supremă care trebuie ocrotită. Astăzi, de Ziua Internațională a Democrației, mai mult ca niciodată, în Moldova principiile democratice sunt călcate în picioare de către cei din conducerea statului”, scrie președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, într-o postare pe Facebook dedicată Zilei Internaționale a Democrației.

Candidatul pentru funcția de șef al statului mai adaugă că, în Republica Moldova nu se poate vorbi despre democrație atâta timp cât în fruntea țării se află un politruc care imită un dictator.

“Cum să vorbim despre democrație când în fruntea țării se află un politruc care imită un dictator, care vorbește despre el la persoana a treia, orgolios, arogant, avar și corupt? Sistemul politic din care face parte acest individ, precum și cei ca el, nu poate fi reparat. Trebuie distrus din temelie și construit unul nou, bazat pe valori, pe principii sănătoase și care să fie cât mai aproape de cetățeni. Avem toate șansele să ne recâștigăm democrația atunci când fiecare dintre noi o va apăra cu sfințenie, se va alătura celor care știu cum să lupte pentru ea și vor pune adevărul mai presus de orice. Împreună suntem o forță!”, scrie în încheiere Renato Usatîi.

Ziua Internațională a fost instituită de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite în 15 septembrie 2008. Evenimentul are dubla menire, de a sărbători democraţia şi de a aminti importanţa promovării şi protejării acestei valori universale. Data de 15 septembrie coincide, în mod simbolic, cu adoptarea de către Uniunea Interparlamentară, în septembrie 1997, a Declaraţiei Universale privind Democraţia. Documentul afirmă principiile democraţiei, elementele şi modalităţile de exercitare a unei guvernări democratice, precum şi dimensiunea internaţională a democraţiei.

Știrea anterioară Știrea următoare