Noutăţi

Usatîi solicită Guvernului să facă în așa fel încât spitalele și policlinicile să efectueze teste pentru COVID nu doar la stat, ci și la privat: Un om trebuie să aștepte o săptămână ca să facă testul pentru noul coronavirus

Singurul laborator din Bălți pentru procesarea probelor biologice de la persoanele suspecte de infectare cu COVID-19 realizează doar 200 de teste în 24 de ore pentru pacienții din tot nordul țării, iar asta înseamnă că Bălțiului îi revine numai 10 teste. O spune primarul municipiului Renato Usatîi, care cere antrenarea în acest proces și a laboratoarelor private ca să presteze servicii pentru spitale și centre medicale.

“Am întrebat ASP cât costă un test la laboratorul de stat și mi s-a comunicat că 1.860 de lei, în timp ce la un laborator privat, prețul variază între 550 și 800 de lei. Iese că testele făcute la laboratoarele de stat sunt de trei ori mai scumpe”, a declarat primarul într-un live pe Facebook, în care a mai spus că activitatea lentă a laboratoarelor de stat se explică și prin numărul mic de personal, dar și prin organizarea proastă a acestora.

Potrivit lui Usatîi, în Bălți sunt patru laboratoare private, care odată implicate pot realiza între 1.000 și 1.200 de teste în 24 de ore. Iar astfel, oamenii nu vor mai fi nevoiți să aștepte și câte o săptămână ca să afle dacă sunt bolnavi sau nu, așa cum se întâmplă acum.

“Directorul adjunct al Spitalului Republican îmi spune că Centrul medicilor de familie a cerut testarea unui pacient cu simptomele COVID-19. Ca să înțelegeți, această persoană a fost programată pentru data de 25 iunie pentru că e rând mare, iar laboratorul nu face față.

Vă ieșiți din minți acolo, la Chișinău? Țineți omul în neștire o săptămână. Nu înțelege, este infectat sau nu, contactează cu alți oameni. Dacă se continuă așa, nu doar că ne așteaptă vremuri grele, așa cum spune Chicu, noi îngropăm țara și o fac anume cei care înțeleg ce se întâmplă și tac”, spune în încheiere primarul.

Laboratorul din Bălţi este o filială a celui de la Chișinău, al Agenției Naționale pentru Sănătate Publică. Un alt laborator activează în sudul Moldovei, la Cahul. Acestea testează doar persoanele care prezintă semne clinice ale noului coronavirus. Persoanele asimptomatice, care la fel pot răspândi virusul, au dreptul să solicite testarea, din cont propriu, la laboratoarele autorizate de la clinici private. În unul din aceste laboratoare au fost testaţi toţi membrii cabinetului de miniştri. S-a întâmplat la scurt timp după ce autorităţile l-au demis pe şeful Spitalului Clinic Republican invocând motivul că Anatol Ciubotaru a dispus testarea grupului de medici de gardă chiar dacă aceștia nu prezentau simptome, prin urmare nu întruneau condițiile descrise în protocolul oficial și astfel managerul a nesocotit instrucțiunile celulei de criză.

Știrea anterioară Știrea următoare