Noutăţi

La CEC au fost depuse actele pentru înregistrarea Blocului Electoral “Renato Usatîi”

Marți, 4 mai, la CEC au fost depuse actele de înregistrare a Blocului Electoral “Renato Usatîi”, pentru participarea la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie. În componența blocului au intrat “Partidul Nostru” și Partidul “Patria”.

La conferința de presă, susținută după depunerea pachetului de documente, Renato Usatîi a declarat că decizia de creare a blocului a fost luată de conducerea ambelor partide pentru a se proteja de spoileri precum blocul “Ai noștri”, care urmează să fie lansat în alegerile parlamentare anticipate de către Igor Dodon.

“Oamenii nu vor confunda denumirea “Renato Usatîi” cu niciun alt concurent electoral”, a spus liderul Partidului Nostru.

Renato Usatîi a anunțat că săptămâna viitoare, blocul va depune la CEC lista candidaților pentru fotoliul de deputat. El a menționat că printre aceștia se numără nume notorii cu realizări impresionante. De asemenea, vor fi făcute publice prioritățile programului Blocului Electoral “Renato Usatîi”. “Vom conduce țara cu o mână de fier în mănușă de catifea”, a declarat liderul Partidului Politic “Partidul Nostru”.

Știrea anterioară Știrea următoare