Noutăţi

Acțiunea Partidului Nostru “Claxonează, dacă ești împotriva lui Dodon” cuprinde întreaga țară

Ura poporului față de Igor Dodon s-a văzut și în satul Chetrosu din raionul Anenii Noi, acolo unde sute de automobiliști au reacționat la acțiunea Partidului Nostru “Claxonează, dacă ești împotriva lui Dodon”.

De la șoferi de mașini de teren, până la cei care conduceau camioane uriașe, toți au semnalizat îndelung atunci când au trecut pe lângă membrii și activiștii Partidului Nostru, înarmați cu pancarte pe scrie “Claxonează, dacă ești împotriva lui Dodon”, “Claxonează, dacă ți-e greață de Dodon”.

“Continuăm sondajul popular “mi-e greață de Dodon”. Marea majoritate a cetățenilor s-a expus - Greață de Dodon!”, a spus unul dintre liderii Partidului Nostru, Ilian Cașu, într-o înregistrare video făcută în urma acțiunii și postată pe pagina de Facebook a Partidului Nostru.

“Igor Nicolaevici, dacă ați crezut cumva că am uitat de dvs, greșiți. Sunteți mereu în inimile noastre, dar mai curând, în ficați. Acțiunea noastră continuă! Așteptați-ne și în alte localități!”, a declarat un alt lider al formațiunii, Elena Grițco.

Amintim că prima acțiune a Partidului Nostru “Claxonează, dacă ești împotriva lui Dodon” a avut loc în data de 10 iulie, în fața Președinției Republicii Moldova, loc ales de membrii PPPN pentru a-i dovedi șefului statului atitudinea oamenilor față de el și care confirmă în imaginile video înregistrate.

Următoarea acțiune s-a produs în același loc, în data de 13 iulie. Modalitatea de a manifesta împotriva lui Dodon a fost susținută de sute de oameni și în mediul online. Pe Facebook, moldovenii din diasporă scriau că se alătură sondajului popular și că ar fi claxonat și ei dacă nu se aflau departe de țară.

Știrea anterioară Știrea următoare