Partidul Nostru sesizează Parchetul European și cere investigarea utilizării fondurilor UE în Republica Moldova



Fracțiunea Partidului Nostru a anunțat că a transmis un denunț către Parchetul European (EPPO), prin care solicită investigarea modului în care au fost utilizate fondurile oferite de Uniunea Europeană în Republica Moldova în perioada 2021–2026.


Într-o declarație făcută înaintea ședinței plenare a Parlamentului, președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, a precizat că sesizarea vizează posibila utilizare frauduloasă a asistenței financiare europene și eventuala prejudiciere a intereselor financiare ale Uniunii Europene.


Liderul Partidului Nostru a amintit că anterior au existat suspiciuni privind achizițiile din sectorul energetic în perioada stării de urgență, inclusiv în cazul importurilor de păcură, precum și alte situații care, în opinia sa, necesită verificări.


Renato Usatîi a menționat că, la începutul lunii iulie, Partidul Nostru a propus în Parlament constituirea unei comisii de anchetă pentru a verifica modul în care au fost cheltuite fondurile primite de la partenerii de dezvoltare, însă inițiativa nu a fost susținută de către PAS.

Potrivit acestuia, sesizarea adresată Parchetului European nu reprezintă o acuzație, ci o solicitare de investigare a unor domenii concrete, inclusiv utilizarea fondurilor europene, achizițiile publice, sectorul energetic, proiectele de infrastructură și alte programe finanțate de partenerii externi.

„Nu cerem condamnarea nimănui și nu formulăm acuzații definitive. Dacă investigația va demonstra că fondurile au fost utilizate legal, acest lucru va consolida încrederea în instituțiile statului. Dacă însă vor fi identificate încălcări ale legii sau acte de corupție, cei responsabili trebuie să răspundă, indiferent de apartenența lor politică”, a declarat Renato Usatîi.


Citește și

Cmentariile sunt închise

Abonați-vă la
PENTRU A FI MEREU LA CURENT CU ULTIMELE NOUTĂȚI
Newsletter
Subscribe to
TO BE ALWAYS UP TO DATE WITH THE LATEST NEWS
Newsletter
Подписаться на
БУДЬТЕ ВСЕГДА С ПОСЛЕДНИМИ НОВОСТЯМИ
Newsletter