Film realizat de „Ziarul Nostru”: Primăria Drochia – un partener activ pentru binele cetățenilor

Publicația „Ziarul Nostru” a realizat un film în care s-a făcut retrospectiva activității primăriei orașului Drochia pe parcursul a 4 ani de activitate. Primarul Nina Cereteu, aleasă din partea Partidului Nostru, a împărtășit că în mare parte a reușit să atingă scopurile pe care și le-a propus la începutul acestui mandat, iar locuitorii orașului sunt cei care trebuie să aprecieze în cele din urmă.

„Nu am făcut promisiuni foarte mari știind care este situația cu bugetul local, dar evident mi-am stabilit anumite obiective asupra cărora ne-am concentrat împreună cu echipa. Problemele sunt peste tot identice – apeduct, canalizare,  drumuri, iluminat stradal, câini vagabonzi, gestionarea deșeurilor. Am reușit în mare parte să mișcăm lucrurile din loc în toarte aceste domenii de infrastructură, iar în acest scop au fost atrase peste 100 de milioane de lei resurse extrabugetare”, a relatat Nina Cereteu.

Ea este la cel de-al doilea mandat de primar al orașului Drochia. În această perioadă, s-a reușit reparația prin asfaltare a 12 străzi și 30 în variantă albă, construcția și reabilitarea a cca 10 km de trotuare, amenajarea prin pavare a 80% din curțile blocurilor multietajate, iluminarea orașului la nivel de 90%. Grădinițele au beneficiat de cele mai mari investiții. Au fost implementate numeroase proiecte pentru tineri, obiective sportive și de agrement

„Este o muncă mare din partea echipei Primăriei și a Consiliului ca să arătăm oamenilor că am fost învestiți în aceste funcții anume pentru a satisface interesul lor și a rezolva problemele localității pe care o gestionăm și o reprezentăm”, a spus Nina Cereteu.

Ea a mulțumit tuturor partenerilor pentru implicare și susținere. În continuare urmează obiective ambițioase, iar cel mai important este îmbunătățirea serviciilor de alimentare cu apă în orașul Drochia, proiect al cărui cost este estimat la aproape 100 de milioane de lei.

„Este o echipă puternică care a reușit să creeze lucruri frumoase! Cu viziune puternică pentru viitor, aceasta continuă să depună efort pentru a face ca orașul Drochia să devină un loc mai bun pentru toți oamenii de aici, pentru a promova dezvoltarea și prosperitatea comunității”, a încheiat autorul filmului.

Citește și

Cmentariile sunt închise

Abonați-vă la
PENTRU A FI MEREU LA CURENT CU ULTIMELE NOUTĂȚI
Newsletter
Subscribe to
TO BE ALWAYS UP TO DATE WITH THE LATEST NEWS
Newsletter
Подписаться на
БУДЬТЕ ВСЕГДА С ПОСЛЕДНИМИ НОВОСТЯМИ
Newsletter