Angajamente îndeplinite! Un nou oficiu poștal, stație de așteptare, grădiniță și gimnaziu reparate în satul Ilenuța, raionul Fălești
În satul Ilenuța, raionul Fălești au fost realizate mai multe proiecte de infrastructură. Cel mai recent este instalarea stației moderne pentru așteptarea transportului public. Proiectul a fost realizat cu suportul președintelui Partidului Nostru, Renato Usatîi.
Primarul satului Ilenuța, Oleg Pîcaleu: „A fost foarte așteptată de oameni această stație. Până acum, în frig și pe ploaie, dar și pe căldură era dificil pentru locuitori să aștepte transportul, dar acum această problemă a fost rezolvată. Noua stație aduce confort și siguranță pentru noi. Mulțumim lui Renato Usatîi pentru cadou!”.
Un alt proiect de infrastructură, încheiat recent, este construcția trotuarelor în fața gimnaziului, pentru care Primăria a alocat 340 de mii de lei. De asemenea, la gimnaziu a fost instalată și o poartă nouă din metal. Iar Oficiul poștal și-a găsit o încăpere nouă, reparată. Săptămâna viitoare, în centrul satului vor apărea două fântâni noi, frumos amenajate.
Primăria participă la toate proiectele investiționale pentru a atrage resurse suplimentare de dezvoltare. În cadrul unui program național, clădirea grădiniței din sat a fost supusă unor îmbunătățiri semnificative.
„Fațada clădirii a fost termoizolată, iar asta înseamnă confort pentru copii, dar și economii semnificative la costurile de încălzire”, spune primarul satului.
Oleg Pîcaleu este primar la Ilenuța din 2019 și reprezintă Partidul Nostru, fiind la al doilea mandat. În această perioadă a asigurat realizarea unui număr mare de proiecte de infrastructură și de utilitate social-economică. Satul a fost iluminat complet. A fost construită scena de vară la Casa de Cultură și reparată scena din interiorul clădirii. Au fost construite drumuri în „variantă alba”, două podețe, instalat totemul cu inscripția denumirii satului care a devenit o carte de vizită a Ilenuței. Drumurile și sistemul de canalizare – sunt cele mai importante obiective pentru acest mandat.
Cmentariile sunt închise