Colectarea semnăturilor în susținerea lui Renato Usatîi continuă activ în capitală și în toată țara: Scopul nu este doar să adunăm  semnături, ci și să unim oamenii

Colectarea semnăturilor cetățenilor în susținerea lui Renato Usatîi în calitate de candidat la funcția de președinte al Republicii Moldova a demonstrat buna organizare a structurilor teritoriale, consolidarea echipei și sprijinul din partea cetățenilor. În special, în Chișinău, membrii grupului de inițiativă montează zilnic corturi în toate principalele sectoare ale orașului, asigurând astfel un număr maxim de semnături. Potrivit activiștilor Partidului Nostru, locuitorii capitalei răspund cu deschidere inițiativei și își exprimă susținerea pentru un candidat care răspunde așteptărilor poporului.

La fel de intens se desfășoară colectarea semnăturilor și în regiuni. În fiecare raion au fost formate grupuri de activiști care se ocupă de colectarea semnăturilor, au grijă de corectitudinea completării listelor, precum și oferă toate informațiile necesare cetățenilor.

Conform estimărilor conducerii partidului, datorită acestei dinamici și sprijinului populației, semnăturile necesare vor fi colectate în cel mai scurt timp. În același timp, liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a declarat că nu intenționează să transforme procesul de colectare a semnăturilor într-un maraton: „Scopul meu nu este doar să adunăm semnături, ci să unim oamenii, să vorbim cu ei, să le explicăm necesitatea unor schimbări radicale în țara noastră”.

Vreau să adun oameni, nu doar semnături! Nu intenționez să fac din procesul de adunare a semnăturilor un marathon. Eu și colegii mei nu vrem să facem din procesul de colectare a semnăturilor un maraton. Data trecută le-am adunat în 48 de ore. Am fi putut să facem și de această dată așa, pentru că avem capacitate, însă am decis să nu facem din acest proces un maraton. Scopul meu, al echipei mele, nu este doar să-i convingem pe oameni să semneze, ci să vorbim cu ei, să le explicăm nevoia unei schimbări de esență”, a spus Renato Usatîi.

Reamintim că cetățenii cu drept de vot își pot lăsa semnătura în sprijinul lui Renato Usatîi în corturile special amenajate, amplasate în orașele din întreaga țară. De asemenea, aceștia pot suna sau vizita birourile Partidului Nostru. Adresele și datele de contact ale organizațiilor teritoriale pot fi găsite pe site-ul www.pn.md.

Cei care doresc să participe la alegerile prezidențiale ca voluntari și observatori se pot înregistra pe site-ul www.rup2024.md în secțiunile „Fii Voluntar” și „Fii Observator”.

Citește și

Cmentariile sunt închise

Abonați-vă la
PENTRU A FI MEREU LA CURENT CU ULTIMELE NOUTĂȚI
Newsletter
Subscribe to
TO BE ALWAYS UP TO DATE WITH THE LATEST NEWS
Newsletter
Подписаться на
БУДЬТЕ ВСЕГДА С ПОСЛЕДНИМИ НОВОСТЯМИ
Newsletter