Renato Usatîi a prezentat la Bălți proiectul național “Trei capitale – Chișinău, Bălți, Cahul”

Proiectul național “Trei capitale – Chișinău, Bălți, Cahul” trebuie să devină cartea de vizită a Republicii Moldova. Despre aceasta candidatul ”Partidului Nostru” la funcția de președinte, Renato Usatîi, a vorbit la întâlnirea cu cetățenii din municipiul Bălți.

Renato Usatîi a explicat că în cei 33 de ani de independență autoritățile centrale au marginalizat locuitorii din Bălți și Cahul. Proiectul celor trei capitale, elaborat de echipa ”Partidului Nostru”, presupune dezvoltarea acestor localități.

“Trei capitale – Chișinău, Bălți, Cahul înseamnă platformă de dezvoltare a relațiilor internaționale și atragerea investitorilor. Astăzi este nevoie de o amalgamare a satelor din preajmă cu municipiului Bălți, deoarece orașul a rămas fără terenuri de pământ care pot atrage investitori. Dacă aici vor veni mai mulți investitori, vor fi create locuri de muncă, iar nivelul de viață va crește”, a explicat Usatîi.

Totodată, Renato Usatîi a explicat de ce este nevoie de redeschiderea aeroportului Bălți-Corlăteni sau Mărculești.

”Proiectul național “Trei capitale – Chișinău, Bălți, Cahul” presupune reabilitarea infrastructurii și revenirea la aeroporturile regionale. Astăzi se crează impresia că orașul Iași din România este o parte a Republicii Moldova: locuitorii din nordul țării noastre zboară mai des din Iași, decât din aeroportul Chișinău”, a precizat Renato Usatîi.

El a mulțumit bălțenilor pentru discuțiile sincere:

„Sunt foarte bucuros că bălțenii au arătat interes și sprijin pentru inițiativele mele cheie. Orașul Bălți și bălțenii au fost, sunt și vor fi mereu în inima mea!”, – a subliniat Renato Usatîi.

La întâlnire au participat reprezentanții echipei lui Renato Usatîi, Alexandru Berlinschi, Igor Pohilă și Olesea Vîrtosu, propuși pentru funcțiile de consilieri ai președintelui. Aceștia au împărtășit cu cei prezenți viziunea lor asupra dezvoltării țării și au exprimat sprijin total pentru platforma electorală a candidatului la funcția de președinte, Renato Usatîi.

Citește și

Cmentariile sunt închise

Abonați-vă la
PENTRU A FI MEREU LA CURENT CU ULTIMELE NOUTĂȚI
Newsletter
Subscribe to
TO BE ALWAYS UP TO DATE WITH THE LATEST NEWS
Newsletter
Подписаться на
БУДЬТЕ ВСЕГДА С ПОСЛЕДНИМИ НОВОСТЯМИ
Newsletter