Renato Usatîi: Cum guvernarea pregătește furtul Întreprinderii de Stat „Portul Fluvial Ungheni”, din care face parte și Portul de pasageri și marfă Giurgiulești

Guvernarea pregătește furtul Întreprinderii de Stat „Portul Fluvial Ungheni”, din care face parte și Portul de pasageri și marfă Giurgiulești. Declarația a fost făcută de Renato Usatîi care a prezentat o investigație, care conține multe materiale și probe despre această tentativă a guvernării. Potrivit lui, în schema respectivă sunt folosite și unele elemente care au fost utilizate la „furtul miliardului”, acum zece ani.

Usatîi a precizat că privatizarea acestui obiectiv strategic al statului ar urma să fie realizată prin intermediul așa-zisului parteneriat public-privat, chiar dacă concesionările și parteneriatele publice-private au fost interzise. Iar decizia respectivă ar putea fi luată nu de Parlament, ci de Guvern, prin asumarea răspunderii, exact așa cum s-a făcut atunci când a fost furat miliardul din sistemul bancar național.

Potrivit politicianului, semnarea acordului de consultanță la tema privatizării deja a fost avizată de comisia parlamentară pentru relații externe, urmând să fie aprobat în cel mai scurt timp și de Guvern.

„La Acordul de consultanță Spînu a pregătit și un „gambit” juridic. Dacă după conferința de astăzi Maia Sandu va solicita deputaților să nu ratifice acest Acord de consultanță, documentul va putea fi ratificat de Guvern. Conform textului, Acordul intră în vigoare la data ratificării. Dar nu este indicată instituția de stat care o va face. Acest text este bine gândit și pare la prima vedere că Parlamentul este instituția, care poate ratifica acest acord. Dar Guvernul poate angaja răspunderea asupra proiectului de lege pentru ratificarea lui”, se arată în materialele prezentate.

De precizat că, dacă în decurs de 72 de ore din momentul angajării răspunderii, cel puţin 1/4 din numărul deputaţilor aleşi nu depun o moţiune de cenzură Guvernului sau dacă moţiunea de cenzură depusă este respinsă, proiectul de lege se consideră adoptat şi devine executoriu pentru Guvern: „Conform surselor din cadrul PAS, pentru examinarea moțiunii nu se va asigura cvorum”.

Renato Usatîi s-a adresat guvernului să nu aprobe proiectul acestui acord, or întreprinderea Portul Fluvial Ungheni este profitabilă și nu are nevoie de parteneriate publice-private dubioase.

Acordul de prestări servicii de consultanță pentru tranzacții ar urma să fie semnat între Guvern și Corporația Financiară Internațională. Proiectul prevede că Guvernul va plăti Corporației Financiare Internaționale, 1 100 000 dolari pentru serviciile ei, inclusiv „bonus”. Sume uriașe sunt prevăzute și pentru o eventuală denunțare a acordului de către partea moldovenească.

Întreaga investigație cu detalii și probe este publicată pe pagina personală a lui Renato Usatîi www.rup.md . Liderul Partidului Nostru a mulțumit “unor membri ai partidului de la guvernare PAS” pentru că i-au dezvăluit această schemă și au „muncit alături la realizarea investigației”. “Este demonstrare a faptului că în acest partid există și oameni buni”, a concluzionat Renato Usatîi. El și-a exprimat speranța că președinta Maia Sandu “va veni cu o replică la această investigație” sau „își va proteja hoțomanii, cum a făcut-o și în cazul procurării gazelor naturale, dar și a scandalului cu procurarea și îngroparea păcurii la Termoelectrica”.

Citește și

Cmentariile sunt închise

Abonați-vă la
PENTRU A FI MEREU LA CURENT CU ULTIMELE NOUTĂȚI
Newsletter
Subscribe to
TO BE ALWAYS UP TO DATE WITH THE LATEST NEWS
Newsletter
Подписаться на
БУДЬТЕ ВСЕГДА С ПОСЛЕДНИМИ НОВОСТЯМИ
Newsletter