Străzile orașului Cantemir își schimbă frumos aspectul. Roman Ciubaciuc mulțumește echipei și orășenilor pentru acest parteneriat

Orașul Cantemir se schimbă la față datorită numeroaselor proiecte de infrastructură. Recent a fost dată în exploatare, după reconstrucție o nouă porțiune importantă – strada „Păcii”. De asemenea, strada „Ion Creangă” și stradela „Al. Marinescu” au fost complet renovate și sunt acum deschise pentru circulație.

Potrivit primarului Roman Ciubaciuc, aceste îmbunătățiri au fost posibile printr-o colaborare eficientă între primărie și locuitorii orașului. Conform unui regulament al Consiliului Local, fiecare gospodărie din zonele adiacente are oportunitatea de a contribui la modernizarea localității.

„Reabilitarea străzilor și trotuarelor este un angajament pe care l-am luat față de cetățenii orașului nostru și pe care continuăm să-l respectăm. Împreună cu locuitorii, am reușit să finalizăm aceste proiecte în oraș. Le mulțumesc tuturor celor care au contribuit și au fost alături de noi în acest efort. Continuăm cu același ritm. Fiecare zonă a orașului trebuie să se bucure de atenție”, a spus Roman Ciubaciuc.

Reabilitarea drumurilor și trotuarelor face parte din programul de activitate al lui Roman Ciubaciuc, ales primar al orașului Cantemir din partea Partidului Nostru. Dovadă a performanțelor în această funcție și a încrederii din partea oamenilor este faptul că Roman Ciubaciuc a fost ales primar a patra oară consecutiv. De la preluarea noului mandat, au fost realizate mai multe proiecte de infrastructură, inclusiv modernizarea parcului central „D. Ticlenco” după modelul Grădinii Botanice a Academiei de Științe a Moldovei.

Citește și

Cmentariile sunt închise

Abonați-vă la
PENTRU A FI MEREU LA CURENT CU ULTIMELE NOUTĂȚI
Newsletter
Subscribe to
TO BE ALWAYS UP TO DATE WITH THE LATEST NEWS
Newsletter
Подписаться на
БУДЬТЕ ВСЕГДА С ПОСЛЕДНИМИ НОВОСТЯМИ
Newsletter