Usatîi: Astăzi, doar în gestiunea poliției sunt 177 de cauze penale în care sunt vizați politicieni

Situația criminogenă în Republica Moldova se agravează de la o zi la alta. De la începutul acestui an, în Moldova s-au înregistrat 492 de infracțiuni comise de grupuri criminale organizate. Cifra este în creștere cu 320 la sută, față de tot anul 2023, când s-au înregistrat 117 ilegalități de acest gen. Datele au fost prezentate de către Renato Usatîi în cadrul emisiunii ”Puterea e în adevăr”.

Președintele ”Partidului Nostru” spune că în Moldova criminalitatea ”înflorește”, deoarece oamenii legii se ocupă de intentarea dosarelor politice, în loc să lupte cu infractorii.

”Astăzi, doar în gestiunea poliției sunt 177 de cauze penale în care sunt vizați politicieni. La momentul actual sunt înregistrate 324 de cauze penale la capitolul “infracțiunii contra drepturilor politice”, din care 92 de cauze penale au fost expediate în instanța de judecată și 55 au fost clasate. Vă imaginați câți polițiști sunt implicați în filaj politic? Și asta fără SIS și fără CNA”, a declarat Usatîi.

Renato Usatîi a mai declarat că Ministerul de Interne minte partenerii de dezvoltare cu statistica pe care o prezintă: ”La această temă voi ieși într-o conferință de presă, pentru a demonstra cum se manipulează cu cifrele infracțiunilor”.

Anterior, Renato Usatîi a propus lansarea Programului național „Moldova în Siguranță”, care îi va ajuta pe cetățenii țării să se simtă siguri atât în stradă, cât și la ei în casă. Programul prevede inclusiv modificarea Codului Penal și înăsprirea pedepselor pentru furt și tâlhărie.

Citește și

Cmentariile sunt închise

Abonați-vă la
PENTRU A FI MEREU LA CURENT CU ULTIMELE NOUTĂȚI
Newsletter
Subscribe to
TO BE ALWAYS UP TO DATE WITH THE LATEST NEWS
Newsletter
Подписаться на
БУДЬТЕ ВСЕГДА С ПОСЛЕДНИМИ НОВОСТЯМИ
Newsletter