Usatîi, despre semnarea „Pactului pentru Europa” de către 13 din 82 de partide din țară: Ce fel de „eveniment istoric”, dacă președinților de partid le este rușine să vină personal să semneze?
„Pactul pentru Europa” a dezbinat până și partidele pro-europene. De această părere este președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi. Politicianul a precizat că din 82 de partide înregistrate în Moldova, la semnarea „Pactului pentru Europa” au participat doar 13.
„Același Filat cu PLDM-ul său, în drum spre semnare, la răscruce a luat-o spre „Таможенный союз” că nu a mai ajuns. Pe ultima sută de metri, PLDM-ul a fost înlocuit cu AUR, care în România este declarat partid pro-rus. Toți liderii partidelor care au peste 1% nu au venit să semneze personal. Ce fel de „eveniment istoric”, dacă președinților de partid le este rușine să vină personal să semneze? Dacă punem împreună majoritatea partidelor semnatare, ele nu ajung nici la pragul electoral. Pactul de la Snagov în România a fost semnat de toate partidele. „Pactul pentru Europa” nu a fost semnat nici măcar de toate partidele declarate pro-europene”, a scris Usatîi pe Telegram.
Președintele Partidului Nostru spune că ideea acestui Pact a fost gândită la Președinție, pentru a o ajuta pe Maia Sandu să câștige un nou mandat din primul tur, că altfel nu câștigă.
„Pactul mai are rolul să ajute la referendumul din toamnă, inițiat de Sandu. Chiar dacă unii au semnat acest document fără vreo valoare juridică, ei vor boicota referendumul pentru integrarea europeană. Pactul respectiv nu a reușit nici să unească societatea, nici să aducă vreo schimbare pentru oameni”, a precizat Usatîi.
13 partide politice din Moldova au semnat duminica, 26 mai, „Pactul pentru Europa”, care prevede că aderarea Republicii Moldova la UE este singura strategie națională.
Versiunea integrală a emisiunii:
Cmentariile sunt închise