Usatîi: Moldova este ca un vapor care se scufundă, iar cetățeanul așteaptă să vină cineva să-l repare și să-l salveze!

Moldova trebuie salvată imediat, spune Renato Usatîi. În cadrul emisiunii ”Puterea e în adevăr”, președintele ”Partidului Nostru” a menționat că azi țara este trasă la fund de problemele sociale, economice, din agricultură și justiție, iar cetățenii nu mai au timp să aștepte soluțiile, care trebuie consultate ba cu ONG, ba cu partenerii de dezvoltare sau Comisia de la Veneția.

”Azi Republica Moldova este un vapor care se scufundă, iar cetățeanul așteaptă să vină cineva să-l repare și să-l salveze! Nu așa cum se întâmplă acum: să ne consultăm cu vreo 3-4 ONG-uri, să solicităm poziția partenerilor de dezvoltare, în unele cazuri să așteptăm opinia Comisiei de la Veneția – dacă salvăm vaporul sau nu? Până trecem toate aceste proceduri – vaporul pur și simplu se duce la fund”, a spus Renato Usatîi.

Liderul ”Partidului Nostru” a amintit că guvernanții mereu găsesc scuze pentru eșecurile sale.

”Tot timpul caută explicații de ce n-au reușit. Oamenii atât de tare au obosit să audă că va fi bine cândva, că va fi integrare europeană, că vom majora pensiile, vom sprijini agricultorii, vom avea grijă de sportivi, de orfani și tot așa! De 30 de ani despre totul se vorbește la viitor, iar între timp problemele se agravează tot mai mult. După tot ce s-a întâmplat la noi în țară în cei peste 30 de ani, poporul cere republică prezidențială. Politicienii trebuie să facă ceea ce vrea poporul, nu ceea ce visează ei noaptea. Iar poporul vrea schimbări. Schimbări ca să fie realizate deja mâine, dar nu cândva!”, a mai spus Renato Usatîi.

Citește și

Cmentariile sunt închise

Abonați-vă la
PENTRU A FI MEREU LA CURENT CU ULTIMELE NOUTĂȚI
Newsletter
Subscribe to
TO BE ALWAYS UP TO DATE WITH THE LATEST NEWS
Newsletter
Подписаться на
БУДЬТЕ ВСЕГДА С ПОСЛЕДНИМИ НОВОСТЯМИ
Newsletter