Blocul electoral ”RENATO USATÎI”, constituit din partidele politice ”Partidul Nostru” și ”Patria”, participă la alegerile parlamentare anticipate de pe 11 iulie 2021 cu scopul de a asigura ieșirea țării din criză, de a-i da Moldovei un guvern eficient și de a orienta statul nostru pe calea dezvoltării stabile. Noi suntem garanția stabilității și dezvoltării țării. După ce am fost eliminați într-un mod criminal din cursa electorală parlamentară din anul 2014 și după cinci ani de persecuții și represalii din partea regimului interlop al ”statului capturat”, noi revenim la locul nostru legitim în politica moldovenească. Noi suntem o forță politică moderată, centristă, ce se pronunță pentru consolidarea statalității moldovenești, pentru dezvoltarea independentă a Moldovei și pentru colaborarea reciproc avantajoasă atât cu partenerii din Est, cât și cu cei din Vest. Moldova este un spațiu al colaborării, și nu unul al confruntării. Într-o țară dezbinată, într-o societate extrem de polarizată, noi suntem o punte, un intermediar între poluri. Noi suntem acea forță a treia care le permite diferitelor părți ale societății moldovenești să interacționeze spre binele țării.
Blocul electoral ”RENATO USATÎI” este o formațiune în afara doctrinelor, care beneficiază de încrederea și susținerea unor oameni cu diferite preferințe politice. Ne susțin și cei de stânga, și cei de dreapta, dar și centriștii. Noi suntem o forță a poporului, pentru că reflectăm voința acestui popor. La baza platformei electorale a Blocului electoral ”RENATO USATÎI” se află astfel de priorități, precum elaborarea și realizarea unui plan complex de modernizare a statului pe cele mai importante direcții, cum ar fi combaterea corupției, curățarea statului de structurile și de oamenii regimului oligarhic, înființarea și dezvoltarea unor instituții de stat puternice.