Noi cazuri grave în Armata Națională! Renato Usatîi a solicitat fracțiunilor ca, în decurs de o săptămână, să prezinte propuneri la proiectul de lege privind anularea serviciului militar obligatoriu și trecerea la o armată bazată exclusiv pe contract
Noi cazuri grave ar fi avut loc în Armata Națională în ultimele zile. Asta în pofida faptului că conducerea armatei a afirmat că, în ultima perioadă, nu au fost înregistrate situații grave, în afară de cazul tragic de la unitatea militară din Cahul.
Președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, vicepreședinte al Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică, a declarat că i-au fost prezentate imagini foto cu un automobil aparținând Forțelor Armate, care ar fi transportat un tânăr în stare gravă la Spitalul de Urgență din capitală. Potrivit deputatului, organele de drept au inițiat verificări, iar victima, care a fost bătută, ar fi fost îndemnată să declare că a fost rănită accidental.
„Organele de drept au inițiat verificările. L-au găsit pe acest tânăr. Însă lui i s-ar fi spus să declare că, într-un mod accidental, l-a lovit o ploaie de cărămizi”, a declarat deputatul.
Un alt caz s-ar fi produs noaptea trecută, când un militar în termen ar fi fost bătut cu bestialitate de alți militari.
„În noaptea aceasta, la ora 3:00, am fost informat precum că, la Brigada de Infanterie Motorizată nr. 2 din capitală, de pe strada Vasile Lupu, un tânăr care este în armată abia de câteva luni a fost bătut grav și dus la spital. Tânărului i-a fost rupt maxilarul, iar astăzi i s-a făcut operație la mandibula inferioară.”
Liderul Partidului Nostru a amintit că, în cadrul recentei ședințe a Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică, Vitalie Micov, șeful Marelui Stat Major al Armatei Naționale și comandant al Armatei Naționale, ar fi afirmat că, în afară de cazul tragic de la Cahul, alte incidente nu au avut loc.
Renato Usatîi a declarat că susține crearea unei „linii fierbinți” pentru militarii în termen, prin intermediul căreia aceștia să poată raporta direct cazurile de abuz și încălcările din armată, fără implicarea conducerii unităților militare.
„Situația este foarte alarmantă. Dacă va exista această linie directă, orice militar va putea raporta abuzurile, evitând tot acest «politbirou», iar atunci vom avea și rezultate”, a afirmat liderul Partidului Nostru.
În context, Partidul Nostru solicită urgentarea examinării proiectului de lege privind anularea serviciului militar obligatoriu și trecerea la armata profesionistă, pe bază de contract. Formațiunea anunță că a transmis o scrisoare tuturor fracțiunilor parlamentare pentru a veni cu propuneri și modificări la inițiativă.
„Să nu spună că Partidul Nostru a monopolizat această inițiativă, astfel încât toți împreună să pornim această procedură, dat fiind că este vorba despre modificarea Constituției.”

Cmentariile sunt închise