Aleea din inima Făleștiului devine și mai frumoasă după restaurare. Severin: Salvăm patrimoniul

Considerată una dintre cele mai frumoase alei din Republica Moldova, strada Ștefan cel Mare din inima Făleștiului devine și mai impozantă. După ce în 2018 cu susținerea lui Renato Usatîi aici a fost amenajat teritoriul din preajma pieței centrale, acum se încheie reabilitarea sistemului pluvial și a pavajului pietruit pe drumul cu o lungime de 2 km.

Proiectul costă 21 de milioane de lei, dintre care 11 milioane – contribuția Primăriei Fălești și 10 milioane – a Consiliului Județean Iași. Pe lângă lucrările de construcție, muncitorii au avut grijă să salveze și să păstreze această piesă de patrimoniu. Pavajul este făcut din piatră  de granit, cu o adâncime de jumătate de metru și are aproape 85 de ani.

„Orașul este ca și o operă de artă în mișcare, iar fiecare stradă reabilitată este o pagină din istoria noastră, de care trebuie să avem grijă și să o păstrarăm pentru generațiile viitoare”, spune primarul Alexandr Severin despre orașul său natal.

De când Alexandr Severin a devenit primar, ales din partea Partidului Nostru, aici au fost construite aproape 10 km de drumuri noi, alte 30 de km au fost reparate, iar pe 15 străzi au fost construite trotuare noi. Orașul este iluminat la nivel de 100%. Gradul de conectare la rețeaua de apeduct constituie 98%, iar la  rețeaua de canalizare 55%. Printre obiectivele sale în domeniul infrastructurii acum sunt construcția unei noi stații de epurare a apelor  uzate, extinderea zonelor de agrement, construcția drumurilor, trotuarelor și rigolelor, etc.

Mai multe detalii despre renovarea aleii centrale din Fălești – în reportajul realizat de postul de televiziune NordNews:

Citește și

Cmentariile sunt închise

Abonați-vă la
PENTRU A FI MEREU LA CURENT CU ULTIMELE NOUTĂȚI
Newsletter
Subscribe to
TO BE ALWAYS UP TO DATE WITH THE LATEST NEWS
Newsletter
Подписаться на
БУДЬТЕ ВСЕГДА С ПОСЛЕДНИМИ НОВОСТЯМИ
Newsletter