Renato Usatîi a dat start colectării semnăturilor chiar în fața Președinției – unde va fi viitorul său loc de muncă în calitate de președinte al țării
Președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi a început colectarea semnăturilor în fața clădirii Președinției, unde va lucra în calitate de șef de stat peste două luni. Comisia Electorală Centrală a înregistrat astăzi grupul de inițiativă care va strânge semnături în sprijinul candidaturii liderului Partidului Nostru, Renato Usatîi, pentru funcția de președinte al Republicii Moldova.
Într-o transmisiune LIVE din fața Președinției, Renato Usatîi a anunțat că începe colectarea semnăturilor chiar în fața clădirii în care va lucra după alegerile prezidențiale. El a subliniat că legitimația sa, primită astăzi de la Comisia Electorală Centrală, poartă numărul 000007, iar cifra 7 coincide cu cea a viitorului președinte al Republicii Moldova.
Prima semnătură pe lista de susținători a fost chiar a lui Renato Usatîi. În timpul transmisiunii LIVE, mai mulți trecători s-au oprit pentru a-și manifesta sprijinul față de liderul Partidului Nostru și pentru a-și depune semnătura.
Renato Usatîi a mai anunțat că va fi prezent zilnic în teritoriu pentru a aduna semnături, având ca obiectiv să ajungă în fiecare raion din țară. De asemenea, liderul Partidului Nostru plănuiește să meargă și în străinătate pentru a colecta semnăturile moldovenilor din diasporă.
Grupul de inițiativă care sprijină candidatura lui Renato Usatîi este format din 100 de colectori. În zilele următoare, aceștia vor strânge semnăturile cetățenilor din întreaga țară care susțin candidatura liderului Partidului Nostru la funcția de președinte al Republicii Moldova.
Cmentariile sunt închise