Cum putem avea alegeri parlamentare anticipate

Strategia Maiei Sandu pentru declanșarea alegerilor parlamentare anticipate este total greșită. În acest ritm, vom avea un Parlament nou atunci când vor dori Șor cu Dodon. O spune lideru Partidului Nostru, Renato Usatîi, într-o intervenție live la emisiunea “În profunzime”, de la PROTV. Potrivit lui, există două metode prin care poate fi organizat scrutinul.

“Doamna Sandu a decis să meargă pe cale legală, dar nu a făcut nimic ca să meargă pe cale politică. Calea politică se are în vedere presiuni, stradă. A fost un singur protest, după care văd un concurs de idei și un număr mare de interpelări la Curtea Constituțională. Vrea nu vrea, merge acum pe planul lui Dodon. Majoritatea partidelor care au spus că își doresc alegeri parlamentare anticipate, imită că vor aceste alegeri. Unica posibilitate de a avea alegeri parlamentare anticipate ca să mergem pe calea pe care o vrea Maia Sandu este să înainteze un prim-ministru pe care socialiștii și Șor nu îl vor vota”, a spus Renato Usatîi.

“În Parlament trebuie să se vină cu un discurs de condamnare, nu cu un program de guvernare și atunci, o zi am înaintat, (candidatul pentru fncția de prim-ministru) a doua zi am repetat tentativa și avem alegeri parlamentare anticipate. Dacă dumneaiei are altă persoană, s-o înainteze. Nu insist să fiu eu”, a adaugat liderul PN.

În același timp, el a vorbit despre un alt pas greșit pe care urmează să îl facă Maia Sandu și care ar putea tergiversa și mai mult organizarea anticipatelor. „Dumneaei așteaptă decizia Curții Constituționale care se va pronunța ca într-un guvern interimar, miniștrii să poată fi schimbați. Ea o să numească câțiva miniștri ca să-și asume responsabilitatea. Dacă Maia Sandu nu merge pe calea politică, scoțând oamenii în stradă, poate să nu mai facă nimic pentru că alegerile vor fi atunci când vor dori Șor și Dodon. Maia Sandu se așează să joace cărți cu șuleri. Cum vreți să câștige această partidă, dacă ea s-a așezat să joace cu cei mai tari șuleri din istorie? Dar ea nici nu s-a așezat cu ei la masă și deja pierde, deja e victimă.”

Întrebat de moderatoarea emisiunii cum ar proceda în cazul în care candidatura sa pentru funcția de prim-ministru ar trece totuși de Parlament, Renato Usatîi a spus: „Atunci, acest prim-ministru votat face un apel la cetățeni, dar eu vă spun că vor fi zeci de mii de cetățeni în stradă și vă dați seama când deja este un ministru de Interne, un șef de Poliție poate să fie numit în 10 minute, vă dați seama cât de frumos o să fie când deja poliția o să treacă de partea poporului, o să fugă ca guzganii din Parlament și cei roșii și cei roz, iar prim-ministrul a doua zi își dă demisia.”

Citește și

Cmentariile sunt închise

Abonați-vă la
PENTRU A FI MEREU LA CURENT CU ULTIMELE NOUTĂȚI
Newsletter
Subscribe to
TO BE ALWAYS UP TO DATE WITH THE LATEST NEWS
Newsletter
Подписаться на
БУДЬТЕ ВСЕГДА С ПОСЛЕДНИМИ НОВОСТЯМИ
Newsletter