Nina Cereteu (Partidul Nostru): Moldova are nevoie de oameni noi, integri și competenți la conducere, altfel nu mai are mulți ani de existență!

Republica Moldova se află într-o situație critică și are nevoie urgentă de noi lideri la conducerea țării, integri și competenți, neimplicați în corupție, care să lupte pentru reconstrucția și dezvoltarea Moldovei. Declarația a fost făcută de către primarul orașului Drochia, Nina Cereteu (Partidul Nostru), în cadrul emisiunii „Important” de la TVC21.

„Patru ani în urmă, la alegeri parlamentare, oamenii și-au dorit o schimbare. Dar schimbarea care s-a produs i-a dezamăgit pe toți. Pentru că vedem în ce prăpastie a ajuns Republica Moldova. Și în mediul de afaceri, și în economie, și în agricultură, și în administrația publică locală, și în toate celelalte domenii este un dezastru total. Dacă vom continua în același ritm, Republica Moldova nu mai are mulți ani de existență, pentru că nu va mai rămâne nimeni aici”, a spus Cereteu.

Primarul a subliniat că țara are nevoie de oameni noi, competenți, care nu au fost implicați în corupție, scheme și fraude:

„Astăzi suntem iarăși în prag de alegeri parlamentare. Republica Moldova are nevoie de o nouă forță politică, de oameni noi care nu au fost implicați în scheme și în diferite fraude. De oameni care să fie conștienți că, venind la putere, trebuie de suflecat mânicile și de muncit foarte mult pentru a scoate țara din această prăpastie și a o dezvolta. Avem mult de muncit, dar trebuie să vină oameni competenți la putere”.

Partidul Nostru și liderul formațiunii politice, Renato Usatîi, pledează pentru formarea unui guvern tehnocrat de profesioniști din toate partidele, inclusiv cele extraparlamentare, după alegerile parlamentare din această toamnă.

Citește și

Cmentariile sunt închise

Abonați-vă la
PENTRU A FI MEREU LA CURENT CU ULTIMELE NOUTĂȚI
Newsletter
Subscribe to
TO BE ALWAYS UP TO DATE WITH THE LATEST NEWS
Newsletter
Подписаться на
БУДЬТЕ ВСЕГДА С ПОСЛЕДНИМИ НОВОСТЯМИ
Newsletter