Renato Usatîi: „Escrocii încearcă să se răzbune. Dar nu-i va salva nici pe ei, nici pe cei care îi protejează!”

Președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, susține că în această săptămână va începe întrevederi cu procurori generali din mai multe state ale Uniunii Europene, cărora le va prezenta probe privind activitatea unei presupuse grupări criminale internaționale implicate în escrocherii telefonice și online.

Într-un mesaj video publicat pe rețelele sociale, Usatîi afirmă că investigațiile vizează o rețea care ar fi prejudiciat cetățeni din Republica Moldova, România, Franța, Italia și alte state europene.

„Ieri, în ședința Parlamentului, am declarat că în această săptămână încep întrevederile cu procurorii generali ai unor state UE pentru a distruge gruparea criminală internațională care a furat zeci de mii de moldoveni, români, francezi, italieni și cetățeni ai altor state. Cu probele despre cum au fost ascunși, inclusiv unii demnitari de rang înalt din Republica Moldova, voi merge la acești procurori”, a declarat Renato Usatîi.

Liderul Partidului Nostru a afirmat că, după declarațiile sale din Parlament, ar fi fost lansată o nouă campanie frauduloasă care utilizează imaginea sa pentru a promova investiții fictive.

„Acum, pentru escroci, ceea ce faceți voi, că v-ați agitat și deja băgați publicitate fake și cu chipul meu, asta nu vă ajută deloc”, a spus Usatîi.

Politicianul a susținut că deține informații detaliate despre infrastructura folosită de grupările de escroci și a transmis un mesaj direct celor implicați.

„Încă o dată, vă cunosc infrastructura, țările, IP-urile, capacitatea serverelor, calculatoarelor, numele agenților, șefilor, rapoartelor. Eu am totul. (…) Voi să nu vă amăgiți. Voi nu veți avea niciun deal cu mine”, a declarat liderul Partidului Nostru.

Totodată, Renato Usatîi a anunțat că intenționează să aibă o întrevedere și cu președinta Republicii Moldova pentru a o informa despre situația pe care susține că a documentat-o.

În finalul mesajului, politicianul a îndemnat cetățenii să nu cadă în capcana reclamelor false distribuite în mediul online cu imaginea sa, inclusiv a materialelor care promit câștiguri rapide din investiții și folosesc în mod fraudulos identitatea sa.

Citește și

Cmentariile sunt închise

Abonați-vă la
PENTRU A FI MEREU LA CURENT CU ULTIMELE NOUTĂȚI
Newsletter
Subscribe to
TO BE ALWAYS UP TO DATE WITH THE LATEST NEWS
Newsletter
Подписаться на
БУДЬТЕ ВСЕГДА С ПОСЛЕДНИМИ НОВОСТЯМИ
Newsletter