Renato Usatîi: Indexarea pensiei cel puțin la nivelul inflației trebuie introdusă în Constituție, ca să le asigurăm protecție pensionarilor noștri!
Doar prin introducerea în Constituția Republicii Moldova a indexării pensiei cel puțin la nivelul inflației vom putea asigura protecție reală pentru pensionarii noștri. Propunerea a fost lansată de către președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi. Politicianul este sigur că în loc de sintagma despre integrarea europeană care nu va da nimic oamenilor, în Constituție trebuie să fie inclusă anume prevederea despre indexarea obligatorie a pensiilor.
„Introducerea sintagmei „integrare europeană” în Constituție este o acțiune cu efect zero. Convingerea și obiectivul meu este ca în Constituție să fie inclusă indexarea obligatorie a pensiei la nivelul inflației! Asta înseamnă că pensia poate fi mai mare, dar în niciun caz mai mică! Este mecanism juridic concret de a proteja pensionarii care astăzi, pur și simplu, luptă pentru supraviețuire. Cu o astfel de prevedere, indiferent ar fi la guvernare, pensionarii vor fi mult mai protejați!”, a declarat Renato Usatîi, în cadrul emisiunii „Puterea e în adevăr”.
Politicianul este convins că această prevedere în legea supremă a țării nu le-ar mai permite politicienilor să se joace cu viețile oamenilor.
„Timp de 30 de ani pensionarii noștri sunt umiliți cu pomeni în fiecare campanie electorală. Tot o umilință sunt și aceste compensații la căldură. Ți se rupe inima când vezi cum ei stau în cozi pentru a primi acele ajutoare și înfruntă birocrația. Acești bani trebuie să le vină pe card direct!”.
Renato Usatîi mai spune că va saluta, dacă o asemenea inițiativă va fi promovată de către PAS, iar opoziția ar vota-o, pentru că este vorba de sute de mii de pensionari.
„Voi insista pe această prevedere în Constituție. Dacă ar vrea, și cei din PAS ar putea veni cu o astfel de inițiativă, iar opoziția să o susțină. Eu doar aș saluta acest lucru fără a avea vreo pretenție asupra ideii, nu este loc de PR când vorbim despre vieți omenești”, a declarat liderul Partidului Nostru.
În 2023, contrar legislației, indexarea pentru pensionari a fost de două ori mai mică decât inflația, care a depășit 30% la sfârșitul anului 2022.
Cmentariile sunt închise