Renato Usatîi: Partidul Nostru susține starea de urgență, dar solicită implicarea tuturor fracțiunilor parlamentare în activitatea Comisiei pentru Situații Excepționale

Liderul fracțiunii Partidului Nostru, Renato Usatîi, a declarat de la tribuna Parlamentul Republicii Moldova că țara se confruntă cu o situație „foarte tristă”, generată de criza energetică, și a anunțat că formațiunea susține instituirea stării de urgență.

Potrivit lui Usatîi, autoritățile au confirmat existența unor probleme majore după distrugerea liniei energetice Isaccea – Vulcănești, pe tronsonul aflat pe teritoriul Ucrainei, ceea ce va duce la deficit și dificultăți în sistemul energetic.

„Astăzi nu ne-am adunat pentru a lua decizii într-o situație de criză”, a declarat acesta.

Fracțiunea Partidului Nostru votează pentru declararea stării de urgență, considerând că Guvernul trebuie să aibă instrumentele necesare pentru a interveni rapid și eficient.

Totodată, Usatîi a înaintat o condiție: includerea câte a unui reprezentant al fiecărei fracțiuni parlamentare, inclusiv din opoziție, la ședințele comisiei responsabile de gestionarea crizei. Potrivit lui, această măsură este necesară pentru a asigura transparența deciziilor și pentru a evita eventuale erori, inclusiv în domeniul achizițiilor energetice.

„Suntem gata să muncim cot la cot pentru a găsi soluții”, a subliniat liderul Partidului Nostru.

În același timp, acesta a făcut apel la unitate, menționând că astfel de crize ar trebui să unească clasa politică și societatea, nu doar în momente dificile, ci și pentru a preveni probleme similare pe viitor.

Usatîi și-a exprimat speranța că autoritățile nu vor dezamăgi cetățenii în gestionarea situației actuale și a reiterat disponibilitatea opoziției de a contribui la depășirea crizei.

Citește și

Cmentariile sunt închise

Abonați-vă la
PENTRU A FI MEREU LA CURENT CU ULTIMELE NOUTĂȚI
Newsletter
Subscribe to
TO BE ALWAYS UP TO DATE WITH THE LATEST NEWS
Newsletter
Подписаться на
БУДЬТЕ ВСЕГДА С ПОСЛЕДНИМИ НОВОСТЯМИ
Newsletter