Renato Usatîi propune două soluții pentru recuperarea banilor pierduți de victimele escrocheriilor online
Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, anunță două soluții prin care persoanele păgubite de escrocheriile telefonice și online și-ar putea recupera banii.
Prima soluție vizează responsabilizarea instituțiilor financiare care au permis efectuarea transferurilor frauduloase. În opinia liderului Partidului Nostru, trebuie să existe un proiect de lege prin care, acolo unde structurile antifraudă au permis astfel de transferuri, aceste instituții să fie obligate să întoarcă oamenilor banii pierduți.
„Cea mai importantă întrebare este: cum le returnăm oamenilor toți banii furați în urma escrocheriilor. Împreună cu un grup de juriști internaționali am analizat situația și am identificat două soluții concrete. Prima soluție ține de Republica Moldova. Trebuie să existe responsabilitate pentru instituțiile și structurile care au permis sau nu au împiedicat efectuarea acestor transferuri frauduloase, iar victimele trebuie să poată fi despăgubite integral”, a declarat Renato Usatîi.
A doua soluție, care ar urma să fie realizată în context internațional, presupune inițierea unor acțiuni în instanțe internaționale împotriva companiilor care au acceptat, organizat și distribuit publicitate pentru scheme frauduloase.
„În prezent colectăm probe privind implicarea unor companii internaționale care au distribuit și promovat reclamele escrocilor. Vorbim despre reclame plătite care promovau scheme frauduloase evidente, inclusiv anunțuri false despre compensații, gaze, apă și alte programe inexistente. Pe baza acestor probe, aceste companii pot fi trase la răspundere în instanțe internaționale pentru rolul lor în promovarea fraudelor. Vorbim despre litigii care pot ajunge la sute de milioane de euro”, a declarat Renato Usatîi.
„Aceasta este una dintre puținele căi reale prin care toți banii furați de la cetățeni pot fi recuperați și întorși victimelor”, a mai spus deputatul Partidului Nostru.
La începutul acestei săptămâni, Renato Usatîi a făcut dezvăluiri șocante despre o grupare criminală internațională care a prejudiciat cetățenii Republicii Moldova cu aproximativ un miliard de lei. Politicianul susține că a obținut acces direct la serverele și corespondența internă a infractorilor, date care arată că, din totalul de un milion de victime la nivel global, 100.000 sunt cetățeni moldoveni.

Cmentariile sunt închise