Renato Usatîi propune soluții pentru protejarea oamenilor de apeluri false și solicită tuturor deputaților să se implice într-o campanie de informare a cetățenilor
Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, îndeamnă cetățenii să aplice măsuri tehnice imediate pentru a-și securiza dispozitivele telefonice împotriva apeluri false ale escrocilor. În acest sens, el a îndemnat toți deputații din Parlamentul Republicii Moldova să se implice într-o campanie de informare a cetățenilor.
Privind măsurile tehnice de protecție împotriva escrocheriilor telefonice și digitale, Renato Usatîi a menționat că cea mai eficientă soluție este setarea telefonului astfel încât persoana să primească apeluri doar de la contactele salvate în agenda telefonică.
Anterior, deputatul a pus la dispoziția publicului instrucțiuni detaliate privind setările telefoanelor iPhone și Android, prin care pot fi blocate automat apelurile primite de la numere care nu se află în agenda utilizatorului.
„În acest fel pot fi blocate majoritatea apelurilor venite de la escroci, iar cetățenii vor ști că sunt protejați dacă acceptă doar apelurile de la persoanele din agenda telefonică”, a spus deputatul.
Apel către toți deputații
Totodată, liderul Partidului Nostru a făcut un apel către toți deputații din Parlamentul Republicii Moldova, indiferent de apartenența politică, de a se implica într-o campanie națională de informare a cetățenilor privind protecția împotriva fraudelor telefonice și digitale. Inițiativa urmărește protejarea categoriilor vulnerabile, în special a copiilor și a persoanelor vârstnice, care devin frecvent țintele grupărilor criminale.
Politicianul a îndemnat clasa politică să lase la o parte disputele ideologice pentru a combate acest fenomen care a luat amploare. Mai exact, Renato Usatîi a propus tuturor parlamentarilor să publice pe platformele lor de comunicare mesaje video de avertizare și explicații utile pentru cetățeni, prezentate într-un limbaj simplu și accesibil, astfel încât informația să ajungă la un număr cât mai mare de oameni.
„Unica măsură de protecție tehnică disponibilă astăzi este setarea telefonului mobil astfel încât apelurile să fie acceptate doar de la contactele salvate în agendă. Aceasta este singura soluție care permite blocarea apelurilor de la escroci și împiedică contactarea cetățenilor de către grupările criminale. Haideți să ne unim eforturile, fără culori politice, fără vectori, ca să curmăm acest fenomen grav și să soluționăm problema”, a declarat Renato Usatîi în fața deputaților.
Apelul a fost salutat de către președintele Parlamentului, Igor Grosu, care a confirmat necesitatea unei astfel de inițiative comune.
„Susțin îndemnul dumneavoastră. Fiecare, pe audiențele pe care le are, să facem acest efort și să explicăm încă o dată cum să ne protejăm”, a precizat spicherul Legislativului.
Amintim că președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, a făcut dezvăluiri șocante despre o grupare criminală internațională care a prejudiciat cetățenii Republicii Moldova cu aproximativ un miliard de lei. Politicianul susține că a obținut acces direct la serverele și corespondența internă a infractorilor, date care arată că, din totalul de un milion de victime la nivel global, 100.000 sunt cetățeni moldoveni.

Cmentariile sunt închise