Stela Onuțu, la Glodeni Business Forum a invitat investitorii să se implice în viața social-economică a regiunii și să exploreze oportunitățile ei

Primarul orașului Glodeni, Stela Onuțu, s-a adresat cu un apel către investitori să exploreze oportunitățile investiționale din regiune și să se implice în viața social-economică de aici.

„Participăm acum la crearea unei noi platforme și vreau că experiența, cunoștințele și ambițiile să devină o sinergie de lansare și dezvoltare a ideilor și parteneriatelor. Să explorăm împreună oportunitățile oferite de zona noastră, or avem un scop comun – să construim raionul Glodeni mai puternic și mai prosper. Vă invit să vă conectați și să explorați oportunitățile pe care vi le oferim și să vă implicați în viața social-economică de aici!”, a declarat Stela Onuțu la forumul „Glodeni Business Forum”.

Ea și-a exprimat speranța că participanții la forum vor identifica proiecte de investiții în regiunea Glodeni , perspective de dezvoltare regională și cum poate fi asigurată forța de muncă calificată și adaptată nevoilor pieței.

„Totul ține de economie. Dacă vrem salarii, educație de calitate, infrastructură, beneficii ale bunăstării cu care țările civilizate s-au deprins, trebuie să susținem economia și reformele care vor crea economia zilei de mâine. Investițiile înseamnă creștere economică, locuri de muncă și exporturi, ele au potențialul de creștete pentru anii următori. De aceea atunci când ne gândim la potențialii beneficiari și investitori, trebuie să-i motivăm să vină, să investească, să fondeze afaceri și să muncească la noi”, a mai spus primarul.

La Glodeni Business Forum participă oameni de afaceri din Moldova, România și Polonia. Scopul lui este de a valorifica potențialul agroindustrial, turistic, uman al zonei Glodeni și a regiunii de nord în ansamblu.

Citește și

Cmentariile sunt închise

Abonați-vă la
PENTRU A FI MEREU LA CURENT CU ULTIMELE NOUTĂȚI
Newsletter
Subscribe to
TO BE ALWAYS UP TO DATE WITH THE LATEST NEWS
Newsletter
Подписаться на
БУДЬТЕ ВСЕГДА С ПОСЛЕДНИМИ НОВОСТЯМИ
Newsletter