Usatîi: Fac apel către membrii CEC să iasă imediat din captivitatea politică a PAS și a Maiei Sandu
„Partidul Nostru” îi cere Comisiei Electorale Centrale (CEC) să-și anuleze decizia de refuz privind înregistrarea grupului de inițiativă pentru organizarea unui referendum. O cerere prealabilă în acest sens a fost înregistrată la CEC, a anunțat liderul formațiunii, Renato Usatîi, în cadrul unei conferințe de presă.
„Acesta a fost un test pentru CEC să arate dacă este o instituție independentă sau doar un departament din cadrul PAS. CEC a demonstrat că execută comenzile puterii și e complet subordonat politic. Încercați să vă imaginați cum această instituție va organiza alegerile și votul prin corespondență, dacă ei acum au suprimat dreptul cetățenilor de a răspunde la o simplă întrebare, dreptul lor de a se exprima liber”, a declarat Usatîi.
Usatîi a precizat că CEC este subordonat nu doar de PAS, ci și de președintele țării, Maia Sandu, „a cărei oameni de la Președinție acoperă și supervizează toate aceste ilegalități”.
„Maia Sandu este nu doar complice la toate aceste abuzuri, dar este cea care le aprobă de la cel mai înalt nivel. Pentru ea, cetățenii cărora le cerea votul și le promitea o țară liberă și democratică sunt doar niște oameni pe care îi folosește în scopuri electorale când are nevoie”.
Renato Usatîi susține că PAS și Maia Sandu au capturat CEC, pentru că se tem de viitoarele alegeri.
„Moldova a ajuns un stat eșuat, instituțiile sunt politizate, instituțiile de drept sunt în captivitate din nou, schemele ilegale înfloresc mai ceva decât pe vremea oligarhilor, iată de ce trebuie cât mai urgent alegeri anticipate. PAS și Maia Sandu se tem de următoarele alegeri și de aceea folosesc CEC pentru a face abuzuri și a deturna rezultatul alegerilor prezidențiale; ei știu că populația este dezamăgită și va folosi acest moment al alegerilor pentru un vot masiv de protest împotriva PAS și a Maiei Sandu și de aceea inventează diferite trucuri electorale ilegale pentru a se menține la putere”.
Usatîi i-a îndemnat pe membrii CEC să iasă din captivitatea politică a PAS și să demisioneze: „Fac apel la reprezentații CEC să iasă public și să spună cine a exercitat presiuni de la președinție asupra lor pentru a da această decizie și cine a scris această decizie din afara instituției. Este o ultimă șansă de a se salva de consecințe foarte grave în viitor”.
Cmentariile sunt închise