Feroviarii din Bălți ar putea circula gratuit cu transportul public, la inițiativa primarului, Renato Usatîi: Am solicitat informații, să vedem ce altceva putem face pentru dvs
Angajații nodului feroviar Bălți ar putea circula gratuit cu transportul public, în raza municipiului, la inițiativa primarului, Renato Usatîi. Edilul a declarat despre acest lucru la protestul feroviarilor, la care aceștia au cerut conducerii “Căii Ferate” achitarea restanțelor salariale.
“Am venit să vă spun că sunt solidar cu voi. Din păcate, în calitate de primar nu pot să semnez scrisori prin care să mă adresez la o bancă sau alta, să solicit măsuri conducerii dvs, dar sunt convins că în curând vom avea alegeri parlamentare anticipate și vom soluționa această problemă”, a declarat Renato Usatîi.
El a anunțat că miercurea viitoare va fi organizată o ședință extraordinară de urgență a Consiliului municipal Bălți (CMB). În cadrul întrunirii va fi discutată inițiativa sa de a-i trece pe angajații nodului feroviar Bălți la categoria persoanelor care beneficiază de transport public gratuit, în baza legitimației de angajat feroviar.
“Sunt convins că CMB ne va susține pentru că ne aflăm într-o situație de criză, oamenii nu-și primesc salariile. Am solicitat informații ca să vedem ce altceva putem face pentru dvs în afară de a vă pune la dispoziție transport public gratuit”, a mai spus primarul de Bălți.
Reprezentanți ai salariaților întreprinderii de stat „Calea Ferată din Moldova” au protestat astăzi, 4 martie, în fața Parlamentului și Președinției, cerând achitarea restanțelor salariale, din noiembrie 2020, dar și demisia conducerii întreprinderii și transferarea cotizațiilor sindicale pe conturile sindicatelor. Printre revendicări este și majorarea salariilor.
Cmentariile sunt închise