„Eu niciodată nu am cerșit voturi, dar nu mi-i rușine să vă rog insistent să faceți cunoștință cu datele biografice și experiența candidaților Partidului Nostru pentru Consiliul Municipal Chișinău!”
Renato Usatîi
Oameni buni în sensul frumos al acestui apel din capitala țării noastre! Mă adresez către voi nu pentru a fi în rând cu toți politicienii din Moldova, care vă cerșesc voturile și-și amintesc de voi numai în ajun de alegeri, ci pentru că am ce vă propune, așa cum a fost mereu – o echipă de oameni pentru Consiliul Municipal Chișinău așa cum numai Partidul Nostru poate. Eu garantez personal pentru profesionalismul acestora
Trageți un pic cu ochiul în biografia lor și veți înțelege multe – majoritatea dintre ei au decenii de muncă în spate – au început de la muncitori și au ajuns la funcții foarte mari, funcții obținute de-a lungul carierei pentru ceea ce au realizat, nu prin cumătrism. Iar după ce au obținut cu propriul efort tot și-au dorit în viață pe plan profesional, e timpul ca ei să-și demonstreze capacitățile în beneficiul Chișinăului.
De asta și am acceptat să vi-i propun anume pe ei, dar nu pentru c-ar fi membri ai Partidului Nostru, cei mai mulți dintre ei nici nu-s afiliați formațiunii pe care am onoarea s-o conduc sau altor partide. Pe foarte mulți dintre aceștia i-am cunoscut personal abia recent, nu-mi sunt prieteni, nu-mi sunt amici, nu-mi sunt parteneri de pescuit sau vânătoare, sunt cei mai buni în domeniile lor. Iar când le-am aflat personal istoricul activității lor profesionale, am decis să le ofer șansa să activeze deja pentru Chișinău, iar aceștia au acceptat.
SUNT GATA SĂ PUN MÂNA-N FOC CĂ MULȚI DINTRE CEI CARE MERG PE LISTA PARTIDULUI NOSTRU PENTRU CMC, AR FI CHIAR ȘI PRIMARI DE NOTA 10, DAR PENTRU ASTA ERA NECESARĂ PROMOVAREA LOR CU MULT TIMP ÎN URMĂ, AȘA-I ÎN POLITICA MOLDOVENEASCĂ. ȘI V-O SPUN DESCHIS – ÎN ACEASTĂ LISTĂ AVEM OAMENI ȘI MAI BUNI DECÂT MINE ÎN ADMINISTRAREA UNOR ÎNTREPRINDERI CONCRETE, CHIAR VĂ RECUNOSC DESCHIS. DE ASTA ȘI SUNT SIGUR CĂ DACĂ-I VEȚI VOTA DE ACEASTĂ DATĂ PENTRU CONSILIU, PESTE PATRU ANI CHIAR DVS ÎNȘIVĂ ÎI VEȚI ÎNAINTA PE UNII SAU ALȚII DINTRE EI PENTRU POSTUL DE PRIMAR GENERAL.
Trebuie să înțelegem că, Consiliul municipal Chișinău este motorul Capitalei, iar fără oameni profesioniști în CMC, oameni care au făcut ceva în viața lor, dar n-au stat prin studiouri TV, vom continua să ne mulțumim cu floricele și trotuare. Sunt de acord că și astea-s necesare, absolut de acord, dar chiar la asta să ne limităm, prieteni?
Chișinăul are nevoie de mai mult! De oameni care pricep să administreze treburile unui oraș atât de mare, nu doar să facă selfie cu Ambasadorii, cărora să le ceară susținerea. Politica e una și-i treaba celor care fac politică, iar consilierii au cu totul și cu totul alte sarcini, sarcini pe care echipa pe care v-o înaintez, sunt sigur că le vor îndeplini.
Capitala nu înseamnă ambiții prezidențiale ale unor sau alți pretedenți, Capitala e inima Moldovei și trebuie gestionată pentru oameni, nu pentru a ne bucura doar privirile, iar dacă e să privim mai profund, constatăm că nici măcar n-avem vreun oraș în aproprierea Moldovei cu care am concura, vecinii noștru aflându-se deja la mare distanță de noi.
Prietenii mei, administrarea orașului nu-i un spectacol, așa cum ani la rând ni s-a tot arătat în CMC, ci o responsabilitate. Chișinăul merită profesionalism, nu doar poze, jocuri în tetris și tancuri! Eu vă rog să mă credeți, știu ce spun, știți cine sunt și ce-am realizat de-a lungul vieții mele, de asta nu pot fi acuzat c-aș arunca cuvinte-n vânt.
Orașele noastre nu-s un joc politic, sunt casele noastre, de asta fiecare decizie contează, de aceea vă îndemn încă o dată să aveți mare grijă pentru cine votați, mai ales pentru CMC. Da, în special pentru Consiliu, deoarece primarul n-are nicio importanță fără un Consiliu municipal care să știe ce înseamnă a munci, nu a ține discursuri la fiecare ședință pentru ca seara să-i arate la televizor.
VĂ PROPUN SĂ ALEGEM CU GRIJĂ! GRIJA PENTRU CAPITALĂ NU-I UN TREND, E O DATORIE. SĂ ALEGEM OAMENI CARE SĂ PRIVEASCĂ DINCOLO DE PROPRIA OGRADĂ! CREDEȚI-MĂ PE CUVÂNT CĂ UN CHIȘINĂU PUTERNIC POATE FI CONSTRUIT PE DECIZII ÎNȚELEPTE, NU PE PROMISIUNI DESPRE LUCRURI IMPOSIBILE.
Nu vrem doar străzi, vrem viziune. Un oraș mare ca și Chișinăul are nevoie de lideri mari, pe care Partidul Nostru îi are! Să nu ne mai mulțumim cu mai puțin, am comis această greșeală anterior și la nivel central – de asta sfatul meu este să schimbăm de jos în sus, alegând cu capul, nu cu emoțiile!
PRIETENI, MULTĂ VORBĂ – SĂRĂCIA OMULUI. PARTIDUL NOSTRU – CONTROLUL VOSTRU ÎN MUNICIPIUL CHIȘINĂU!
Cmentariile sunt închise