Prezentarea echipei Partidului Nostru pentru Consiliul Municipal Chișinău!

 „Eu niciodată nu am cerșit voturi, dar nu mi-i rușine să vă rog insistent să faceți cunoștință cu datele biografice și experiența candidaților Partidului Nostru pentru Consiliul Municipal Chișinău!”

Renato Usatîi

DENIS ȘOVA, economist

Este licențiat în economie, contabilitate și audit. A absolvit Academia de Studii Economice din Moldova. În prezent, își continuă studiile de master la Universitatea Tehnică a Moldovei, specializarea: tehnologii de fabricare și prelucrare, profil oenologie, enoturism și piețe vitivinicole. Denis Șova a activat peste două decenii la Combinatul de Vinuri „Cricova”, trecând prin toate treptele profesionale și ocupând diverse funcții – până la cea mai înaltă poziție managerială a companiei. Din 2009 până în 2020  a fost director general al Centrului de Business şi Turism „Cricova-Vin” SA. Domeniile de competență: administrarea vânzărilor în Republica Moldova, în Romania și în Republica Belarus. De asemenea, gestionează administrarea Complexului Turistic Cricova,  fiind obținută creșterea numărului turiștilor de la 35 mii (anul 2015) până la 100 mii (anul 2019). Totodată, au crescut vânzările în Romania de la 400 mii sticle până la 1600 mii sticle în 5 ani, precum și pe piața internă î de la 3,5 mln sticle până la 5,5 mln sticle în 4 ani.

În perioada  anilor 2020-2022 a deținut funcția de director general al Combinatului de Vinuri „Cricova” SA , fiind singurul director general al acestei întreprinderi legendare care  a ajuns în funcția de conducător în urma unui concurs public.

De-a lungul experienței sale profesionale, Denis Șova a condus și alte companii private. De asemenea, a deținut funcția electivă de consilier al orașului natal Cricova din municipiul Chișinău. Denis Șova are 42 de ani, este căsătorit și are doi copii.

***

VALERIAN VARTIC, inginer de dirijare a traficului aerian

Este inginer de dirijare a traficului aerian. Și-a făcut studiile în instituții de învățământ superior prestigioase de profil: Escadrila Comună de Aviație Civilă din Krasnodar; Școala tehnică a aviației civile din Riga; Academia Aviației Civile din Sankt Petersburg. În perioada anilor 1994-2010, Valerian Vartic a fost director general al Întreprinderii de Stat „Moldatsa”. Ulterior, timp de patru ani, și-a continuat activitatea la aceeași instituție, fiind consilier al administratorului întreprinderii. De-a lungul carierei sale, pe lângă dirijarea traficului aerian și coordonarea activității cu forțele militare antiaeriene, Valerian Vartic s-a implicat activ în dezvoltarea rețelei rutelor aeriene și menținerea nivelului de siguranță a zborurilor conform cerințelor internaționale. Printre obligațiunile profesionale ale lui Valerian Vartic a figurat inclusiv coordonarea cu organizațiile internaționale care reglementează domeniul aero-navigației – ICAO, Eurocontrol, CANSO, IATA etc. Astfel, experiența profesională a lui Valerian Vartic a contribuit la dezvoltarea mai multor calități, printre care spiritul de lider, abilitățile de management al echipei, simțul responsabilității și perseverența.

***

ANDREI TIMUȘ, economist

Andrei Timuș a absolvit Facultatea de Finanțe și Credit a Academiei de Studii Economice a Moldovei, precum și Facultatea Economia Mondială a Academiei Diplomatice a Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse. De asemenea, Andrei Timuș a făcut și studiile de doctorat la Institutul Național de Cercetări Economice al Republicii Moldova. Cunoștințele teoretice le-a pus în practică în cadrul activității sale în funcția de șef al Secției de dezvoltare a antreprenoriatului și promovarea investițiilor a Direcției generale economie, comerț și turism a Consiliului Municipal Chișinău. Andrei Timuș deține cunoștințe necesare pentru dezvoltarea economiei și atragerea investițiilor în capitală și în localitățile din suburbii.

***
IGOR POHILA, avocat

Igor Pohila a absolvit facultățile de drept și de istorie ale Universității de Stat din Moldova. De asemenea, acesta și-a făcut studiile în Canada, la prestigioasa Université du Québec à Montréal. A fost Prim secretar în Reprezentanța permanentă a Republicii Moldova pe lângă Consiliul Europei, iar, în prezent, este un avocat de succes. În activitatea sa profesională, Igor Pohila se bazează exclusiv pe principii profesionale și deontologice, întâi de toate – respectarea normelor legale, a drepturilor și libertăților omului.

***

ALEXANDR ARABADJI, inginer

Alexandr Arabadji a absolvit Facultatea de Urbanism și Arhitectură a Universității Tehnice din Moldova, specializându-se în domeniul sistemelor de alimentare cu gaze și căldură. În prezent, el este șeful Secției monitoring tehnic, protecție și prevenire a SA „Moldovagaz”. Pe lângă cunoștințele în domeniul tehnic, competența și experiența acumulată, Alexandr Arabadji are abilități de a conduce o echipă eficientă, capabilă să obțină rezultate.

***

OLESEA VÎRTOSU, economist, jurist

Olesea Vîrtosu a absolvit Facultatea de Economie, Finanțe și Contabilitatea Firmei a Academiei de Studii Economice a Moldovei. De asemenea, aceasta deține o diplomă de master în drept constituțional și instituții politice, obținută la Academia de Administrare Publică. Olesea Vîrtosu are o experiență profesională de mai bine de 15 ani și, în prezent, este vicedirectorul unei companii private. Ca și mulți alți colegi va reprezenta în Consiliul Municipal Chișinăul mediul de afaceri.

***

LIUDMILA DULCHEVICI, profesoară

Liudmila Dulchevici este profesoară și a absolvit Universitatea Pedagogică din Tiraspol. În prezent, este director adjunct al Colegiului Internațional de Administrare și Business. De-a lungul carierei sale, Liudmila Dulchevici s-a axat pe educația tinerei generației și a contribuit la dezvoltarea viitorului țării, promovând valori intelectuale și umane adevărate. Este determinată să apere, în cunoștință de cauză, interesele pedagogilor, elevilor în CMC.

***

TATIANA TOMACU, jurist, economist

Tatiana Tomacu a absolvit Academia de drept din Odesa și are o diplomă de master în domeniul administrării afacerilor, obținută la Institutul Internațional de Management. În prezent, activează în calitate de contabil-șef la AO „Medlife” și în calitate de economist la IMSP Spitalul Clinic Municipal nr. 4. Experiența sa profesională a arătat că o bună gestionare financiară oferă drept rezultat eficiență și calitate și este indispensabilă pentru funcționarea eficientă a unei instituții publice de importanță.

***

MARIA APOSTOL, economist

Maria Apostol a absolvit Facultatea de relații economice internaționale a Universității Tehnice din Moldova. În prezent, aceasta activează la o companie privată. Totodată, Maria Apostol este și fondatoarea Asociației de părinți „Asterisc”. Astfel, ea contribuie la implicarea părinților în procesul educațional al copiilor. De mai multe ori a demonstrat că poate fi vocea părinților în dialog cu autoritățile. Va putea prezenta interesele lor în  Consiliul municipal!

***

IVAN CEROPITA, economist, evaluator imobiliar

Ivan Ceropita are diplome de licență și de masterat în domeniul economiei. În prezent, activează în calitate de evaluator al bunurilor imobile într-o companie prosperă din țară. Are 33 de ani și își dorește să contribuie, prin intermediul cunoștințelor sale, la dezvoltarea unei localități cu un plan urbanistic accesibil tuturor cetățenilor.

***

RODION CHESOV, inginer

Rodion Chesov este un tânăr de 30 de ani, care a investit timp și efort în studiile sale și formarea profesională. Acesta a absolvit Facultatea de Inginerie și Telecomunicații a Universității Tehnice din Moldova. De asemenea, Rodion Chesov deține două diplome de master – management în telecomunicații și inginerie în biomedicină. Mai mult, tânărul este și mediator licențiat de Ministerul Justiției. În prezent, activează în calitate de inginer biomedical la o companie privată.

***

ALEXANDRU GRIGORJEVSCHI, antreprenor

Alexandru Grigorjevschi este licențiat în drept și în relații economice internaționale. Acesta mai are și o diplomă de master în domeniul juridic, obținută la Universitatea Liberă Internațională din Moldova. Cunoștințele teoretice pe care le deține le pune în practică în sfera businessului. În prezent, Alexandru Grigorjevschi este conduce o companie privată și este membru al Consiliului de administrație al „Floare Carpet” – lider în producerea covoarelor din Republica Moldova.

***

VIORICA STANCIU, profesoara

Viorica Stanciu a dedicat peste 26 de ani educației tinerei generații. În prezent, ea este învățătoare la Liceul Teoretic „Ion Creangă” din capitală. Viorica Stanciu a absolvit Universitatea „Ion Creangă”, este licențiată în pedagogie în învățământul primar și are titlul de master în managementul educației. Are cunoștințe și experiența profesională necesară, de aceea a decis să candideze pentru Consiliul Municipal Chișinău unde să promoveze proiecte inteligente, împreună cu toți colegii din fracțiunea Partidului Nostru.

***

IGOR BREAZU, antreprenor

Igor Breazu este antreprenor și, în prezent, dezvoltă o afacere. Acesta este jurist, având diplome de licență și de masterat la Universitatea de Studii Europene. Astfel, cumulează cunoștințele pe care le are în domeniul de business și cel juridic, pentru a obține rezultate pe care le așteaptă colegii, partenerii și el însăși!

***

OLEG RUSU, inspector de mediu

Oleg Rusu a absolvit Facultatea de Ecologie și Protecția Mediului la Universitatea de Stat din Moldova. Anterior, el a activat în calitate de inspector la Agenția ecologică din Chișinău și în Direcția geologică din cadrul Inspectoratului Ecologic de Stat. Datorită experienței sale profesionale, Oleg Rusu a fost câștigat concursul pentru funcția de șef adjunct al Direcției control geologic de stat din cadrul Agenției pentru Geologie și Resurse Minerale a Ministerului Mediului. În prezent, Oleg Rusu este antreprenor, însă ecologia și protecția mediului rămâne o pasiune a sa. Problema mediului în capitală și în suburbii necesită o nouă abordare. Iar partidul Nostru are oameni profesioniști în domeniu!

***

 ALIONA CEBANU, expert în construcții

Aliona Cebanu este expert în evaluarea construcțiilor și partajarea bunurilor imobiliare. Aceasta și-a făcut studiile la Facultatea de Cadastru și Drept a Universității Agrare din Moldova. În prezent, Aliona Cebanu activează în calitate de evaluator în cadrul unei companii private. Locuitorii orașului deseori se confruntă cu probleme în domeniul cadastrului din simplul motiv că nu li se oferă informații veridice privind cadrul normativ și regulatoriu din domeniu. Aliona Cebanu vrea să schimbe lucrurile – oamenii trebuie ajutați să-și protejeze interesele legitime!

***

ALEXANDRU BELEUȚA, psiholog

Alexandru Beleuța este licențiat în psihologie și a făcut masterul la Academia de Administrare Publică. În prezent, acesta este project-manager la o compania privată și, anterior, a activat în Direcția generală locativ comunală. Alexandru Beleuța știe că un manager de succes trebuie să își cunoască foarte bine echipa pe care o conduce, iar studiile pe care le are în domeniul psihologiei îi sunt utile în activitatea sa profesională. Este convins că decizia de a se alătura echipei Partidului Nostru a fost una justă, or, aici nu e loc de interese obscure și de metode necinstite.

***

MARIA CARP, filolog

Maria Carp este o tânără de 26 de ani, care a ales să-și facă studiile peste hotare și să beneficieze de o experiență deosebită. Ea a studiat la Universitatea din Verona, Italia. Ulterior, ea a activat în calitate de traducător la un spital din aceeași localitate. Maria Carp își dorește să implementeze cunoștințele acumulate în Republica Moldova, pentru a contribui la dezvoltarea țării. Este pasionată de muzică, literatura universală, călătorii și împărtășește filosofia partidului din care face partea – cea a adevărului!

***

ALEXANDRU COSARCIUC, economist

La 30 de ani, Alexandru Cosarciuc a acumulat o experiență considerabilă în domeniul economiei și al finanțelor. Acesta a activat la trei bănci comerciale, în calitate de consilier operațional sau manager principal în direcția relații externe. De asemenea, Alexandru Cosarciuc a fost director adjunct al unei companii private. Acesta a absolvit Facultatea de Finanțe și Bănci a Academiei de Studii Economice a Moldovei. Este convins că principiul de bază în buna gestionare a banilor publici, fie într-o companie de stat sau în administrația publică centrală ori locală, este transparența!

***

IRINA ȘOVA, profesoară

Irina Șova este profesoară de istorie și de educație pentru societate la Liceul Teoretic „Academia Copiilor”. A deținut funcția de prodecan al Facultății de Drept a Universității Slavone. Are studii de licență și de masterat obținute la Academia „Ștefan cel Mare”. Este doctorandă în drept la Academia de Științe a Moldovei. O societate educată este o forță care nu poate fi manipulată, este crezul Irinei Șova.

***

DMITRI SICEAC, manager

Dmitri Siceac și-a cultivat calități manageriale încă din anii de școală. Iar la Școala internațională de business a obținut și cunoștințele academice necesare. Profesia de manager ajută la atingerea obiectivelor, la repartizarea corectă a timpului și a resurselor și la asigurarea premiselor pentru creșterea economică. Dmitri Siceac este încrezător că aptitudinile și studiile manageriale sunt importante în toate domeniile și vor fi solicitate și în Consiliul Municipal Chișinău.

***

ALEXANDRU VICOL, silvicultor

ALEXANDRU VICOL, silvicultorAlexandru Vicol este pasionat de silvicultură. Acesta are studiat la Universitatea Agrară din Moldova și are diplome de licență și de master în acest domeniu. În prezent, Alexandru Vicol activează la Întreprinderea Municipală „Spații Verzi”, având în gestiune sectorul Ciocana al capitalei. Zilnic, el are grijă ca orașul să fie unul îngrijit, iar locuitorii să se bucure de acest lucru. Este loc de mai bine în acest domeniu, însă pentru a schimba lucrurile este nevoie de un Consiliu Municipal competent.

***

ANASTASIA DULCHEVICI, marketolog

Anastasia Dulchevici a studiat la Institutul Internațional de Management IMI-NOVA, specializându-se în marketing și logistică. În prezent, ea activează la o companie privată. Anastasia Dulchevici, este o tânără ambițioasă și muncitoare, care vrea să contribuie la dezvoltarea societății. Iar Consiliul Municipal este o platformă de unde te poți face auzit, crede Anastasia Dulchevici.

***

NICOLAE LUPAȘCO, jurist, sportiv de performanță

Nicolae Lupașco este un sportiv care a obținut rezultate remarcabile în domeniul care îl pasionează. Acesta deține trei titluri de campion național kickboxing și vicecampion la Muay Thai. Pe lângă sport, este pasionat și de domeniul juridic. Nicolae Lupașco a absolvit Facultatea de Drept a Universității Libere Internaționale a Moldovei și este specialist în domeniul imobiliar. Sportul de performanță i-a modelat caracterul, studiile l-au făcut să disemineze adevărul de falsuri, iar echipa Partidului Nostru i-a oferit posibilitatea să-și manifeste aptitudinile pe plan politic.

***

DIANA ZAHARIA, economist

Diana Zaharia are este licențiată în domeniul finanțe și bănci. Este o persoană activă. În prezent, ea activează în calitate de contabilă în cadrul Direcției Educație Tineret și Sport din sectoarele Rîșcani și Ciocana. În același timp, ea este și director de proiecte la revista „Promo Plus”. Perseverența, tenacitatea, dorința de a afla lucruri noi o caracterizează pe candidata cu numărul 25 de pe lista Partidului Nostru pentru CMC.

***

SERGIU BAZAOCHI, jurist

Sergiu Bazaochi este licențiat în drept penal. Anterior, el a activat la Poliția de Frontieră, fiind inspector principal la Aeroportul Internațional Chișinău. În prezent, s-a stabilit cu traiul în Franța, însă își dorește să revină în Republica Moldova și să devină consilier al municipiului Chișinău, pentru a se implica în soluționarea problemelor capitalei.

***

VICTORIA CUCIUC, profesor și traducător

Victoria Cuciuc vorbește fluent trei limbi străine – engleza, franceza și spaniola. Dar nu este singura ei performanță! Este și pedagog talentat! În prezent, activează în calitate de profesor și traducător. Pe lângă asta, este manager coordonator la un birou de traduceri. Victoria Cuciuc a studiat limbi străine, precum și business și administrare la Universitatea de Stat din Moldova. De asemenea, ea a făcut masterul la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați. Cu fiecare limbă vorbită, ți se deschide câte o nouă ușă în viață și în carieră, crede Victoria Cuciuc.

***

ALEXANDRU DOROȘENCO, militar

Alexandru Doroşenco a activat în calitate de militar în Forțele Armate timp de 20 de ani și are gradul de locotenent colonel. Acesta și-a făcut studiile la Academia forțelor terestre din Lvov, precum și la Universitatea Națională de Apărare din București. Alexandru Doroşenco are și o pasiune – fotbalul. În prezent, el este fondatorul și administratorul echipei CSF Cricova.

***

LUDMILA CAZACU, educator

Ludmila Cazacu a studiat la Universitatea de Stat din Tiraspol, specialitatea de zooveterinar. Dat fiind faptul că îi plac foarte mult copiii, a mai făcut o facultate – la Universitatea Pedagogică „Ion Creangă”. Ludmila Cazacu a activat la grădinița 179 din municipiul Chișinău, acolo unde a lucrat cu dedicație pentru a crește generații de copii educați și fericiți.

***

EUGENIU BEREZOVSCHI

 Eugen Berezovschi a făcut studii în teologie, însă și-a ales o altă cale profesională. În prezent, el este manager de vânzări la o companie privată. Îi place să colaboreze cu oamenii și să obțină, lucrând în echipă, rezultate frumoase în viața profesională. Principialitatea, profesionalismul și experiența echipei au fost criteriile care l-au determinat să se alăture Partidului Nostru în Consiliul Municipal Chișinău.

Citește și

Cmentariile sunt închise

Abonați-vă la
PENTRU A FI MEREU LA CURENT CU ULTIMELE NOUTĂȚI
Newsletter
Subscribe to
TO BE ALWAYS UP TO DATE WITH THE LATEST NEWS
Newsletter
Подписаться на
БУДЬТЕ ВСЕГДА С ПОСЛЕДНИМИ НОВОСТЯМИ
Newsletter