Renato Usatîi a felicitat bălțenii cu prilejul hramului localității, sărbătorit de ziua Sfântului Ierarh Nicolae
“Dragi bălțeni, oaspeți și prieteni ai municipiului nostru!
Astăzi marcăm o dată cu adevărat specială – 600 de ani de la prima atestare documentară a orașului Bălți. Sunt 6 secole de rezistență și de dezvoltare, de creștere și de înflorire…
Cei peste 600 de ani de existență adună OAMENI și FAPTE – exemple viguroase de cultură și demnitate, care ne reprezintă în fața omenirii și a istoriei, justificând certitudinea că SUNTEM și FACEM.
Chiar dacă mai mult de un an țara noastră, și lumea întreagă, se confruntă cu COVID-19, contextul pandemic nu doar a evidențiat multe probleme, dar ne-a demonstrat încă o dată câtă forță pot avea oamenii uniți prin valori. Nu doar ne-a testat rezistența, dar ne-a consolidat unitatea și umanitatea tuturor celor care am răspuns provocărilor multiple pe care trebuie să le gestionăm și în continuare.
Și astăzi suntem mândri de miile de destine ce au ales să se împlinească aici, de sutele de case și locașuri, alei și parcuri care ne încântă privirile, de inițiativele, de multe ori ambițioase, ce demonstrează implicare, inspirație și energie creatoare și prin care orașul nostru, cu fiecare zi, devine mai frumos.
Orașul Bălți este un oraș al familiilor, al copiilor, al păcii și al prieteniei. În acest context, țin să vă asigur că susțin în totalitate aceste principii, orientând eforturile pe modernizarea și dezvoltarea Bălțiului, sporind calitatea vieții bălțenilor. Or, ceea ce contează cu adevărat este bunăstarea și mulțumirea locuitorilor municipiului.
În contextul evenimentului de astăzi, doresc bălțenilor și tuturor cetățenilor Republicii Moldova sănătate multă, încredere și dorință continuă de a visa, iar orașului și țării – prosperare și dăinuire în timp! Fiți optimiști și energici, fericiți și siguri de faptul că orașul și țara în care trăiți este locul în care vă simțiți cu adevărat ACASĂ.
Să aveți o sărbătoare frumoasă alături de cei dragi! La mulți ani, Bălți!
Cu deosebit respect, Renato Usatîi”, este mesajul postat de Renato Usatîi, pe pagina sa de Facebook.
Cu ocazia aniversării a 600 de ani de la prima atestare documentară a municipiului Bălți, în localitate au loc un șir de activități. Sărbătoarea a început cu un serviciu divin, oficiat în aer liber de episcopul Marchel și un sobor de preoți. Tot pentru astăzi, a fost programat un impresionant alai de sărbătoare, dar și un concert cu participarea mai multor vedete de la noi. Sărbătoarea se va încheia cu un spectacol de focuri de artificii.
Cmentariile sunt închise