Noul primar de Bălți își dorește ca despre acest oraș să se vorbească în lume nu mai puțin decât despre Chișinău

Alexandr Petkov, ales recent în funcția de primar al municipiului Bălți din partea Partidului Nostru, își dorește ca despre Bălți să se vorbească în lume nu mai puțin decât despre Chișinău, iar investițiile în municipiu să crească săptămânal.   

„Ne dorim ca în Republica Moldova să existe cel puțin câteva orașe despre care lumea o să cunoască în străinătate. Și atunci când se va vorbi despre Moldova undeva în străinătate să se vorbească nu numai despre Chișinău, dar și despre Bălți, poate în primul rând despre Bălți”, a declarat Petkov la forumul de afaceri europene EUROSFAT 2023 care a fost găzduit astăzi de capitala de nord.  

El este sigur că această dorință poate fi realizată:

„Suntem într-o regiune bine așezată geografic, care are capacitatea infrastructurală, deși aceasta necesită o renovare, pe alocuri, totală. Suntem mai compacți, poate mai puțini, dar nu mai puțin importanți. Iar importanța noastră va crește pe zi ce trece atunci când vom da dovadă, atât pe plan național cât și pe plan internațional, european în primul rând, că suntem capabili nu doar să accesăm fonduri, dar și să le asimilăm aici”.

În opinia primarului, discuții despre atragerea investițiilor în oraș trebuie purtate cu toți, încât valoarea proiectelor să crească din lună în lună, din săptămână în săptămână. Pentru aceasta, investitorii vor avea toată deschiderea din partea autorității publice locale.

Totodată, autoritățile alese își reiterează angajamentul de a combate corupția.  

„Calea noastră împotriva corupției este pornită și va fi continuată. Noi suntem siguri că investițiile nu pot veni acolo, unde este corupție. Din acest considerent și lupta noastră va fi una destul de aprigă”, a asigurat Alexandr Petkov.

Citește și

Cmentariile sunt închise

Abonați-vă la
PENTRU A FI MEREU LA CURENT CU ULTIMELE NOUTĂȚI
Newsletter
Subscribe to
TO BE ALWAYS UP TO DATE WITH THE LATEST NEWS
Newsletter
Подписаться на
БУДЬТЕ ВСЕГДА С ПОСЛЕДНИМИ НОВОСТЯМИ
Newsletter