Cine sunt candidații Partidului Nostru în Chișinău? – Test

1. Denis Șova, economist

Este licențiat în economie, contabilitate și audit. A absolvit Academia de Studii Economice din Moldova. În prezent, își continuă studiile de master la Universitatea Tehnică a Moldovei, specializarea: tehnologii de fabricare și prelucrare, profil oenologie, enoturism și piețe vitivinicole. Denis Șova a activat peste două decenii la Combinatul de Vinuri „Cricova”, trecând prin toate treptele profesionale și ocupând diverse funcții: expeditor,  agent de vânzări, depozitar, manager marketing, contabil, director adjunct și director general. Este singurul director general al acestei întreprinderi legendare care a ajuns în funcția de conducător în urma unui concurs public. De-a lungul experienței sale profesionale, Denis Șova a condus și alte companii private. De asemenea, a deținut funcția electivă de consilier al orașului natal Cricova din municipiul Chișinău. Denis Șova are 42 de ani, este căsătorit și are doi copii.

2. Valerian Vartic, inginer de dirijare a traficului aerian

Este inginer de dirijare a traficului aerian, are 73 de ani și o carieră impresionantă în palmaresul profesional. Și-a făcut studiile în instituții de învățământ superior prestigioase de profil: Escadrila Comună de Aviație Civilă din Krasnodar; Școala tehnică a aviației civile din Riga; Academia Aviației Civile din Sankt Petersburg. În perioada anilor 1994 – 2010, Valerian Vartic a  fost director general al Întreprinderii de Stat „Moldatsa”. Ulterior, timp de patru ani, și-a continuat activitatea la aceeași instituție, fiind consilier al administratorului întreprinderii. De-a lungul carierei sale, pe lângă dirijarea traficului aerian și coordonarea activității cu forțele militare antiaeriene, Valerian Vartic s-a implicat activ în dezvoltarea rețelei rutelor aeriene și menținerea nivelului de siguranță a zborurilor conform cerințelor internaționale. Printre obligațiunile profesionale ale lui Valerian Vartic a figurat inclusiv coordonarea cu organizațiile internaționale care reglementează domeniul aero-navigației – ICAO, Eurocontrol, CANSO, IATA etc. Astfel, experiența profesională a lui Valerian Vartic a contribuit la dezvoltarea mai multor calități, printre care spiritul de lider, abilitățile de management al echipei, simțul responsabilității și perseverența.

3. Andrei Timuș, economist

Andrei Timuș a absolvit Facultatea de Finanțe și Credit a Academiei de Studii Economice a Moldovei, precum și Facultatea Economia Mondială a Academiei Diplomatice a Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse. De asemenea, Andrei Timuș a făcut și studiile de doctorat la Institutul Național de Cercetări Economice al Republicii Moldova. Cunoștințele teoretice le-a pus în practică în cadrul activității sale în funcția de șef al Secției de dezvoltare a antreprenoriatului și promovarea investițiilor a Direcției generale economie, comerț și turism a Consiliului Municipal Chișinău. Andrei Timuș deține cunoștințe necesare pentru dezvoltarea economiei și atragerea investițiilor în capitală și în localitățile din suburbii.

4. Igor Pohila, avocat

Igor Pohila a absolvit facultățile de drept și de istorie ale Universității de Stat din Moldova. De asemenea, acesta și-a făcut studiile în Canada, la prestigioasa Université du Québec à Montréal. A fost Prim secretar în Reprezentanța permanentă a Republicii Moldova pe lângă Consiliul Europei, iar, în prezent, este un avocat de succes. În activitatea sa profesională, Igor Pohila se bazează exclusiv pe principii profesionale și deontologice, întâi de toate – respectarea normelor legale, a drepturilor și libertăților omului.

5. Alexandr Arabadji, inginer

Alexandr Arabadji a absolvit Facultatea de Urbanism și Arhitectură a Universității Tehnice din Moldova, specializându-se în domeniul sistemelor de alimentare cu gaze și căldură. În prezent, el este șeful Secției monitoring tehnic, protecție și prevenire a SA „Moldovagaz”. Pe lângă cunoștințele în domeniul tehnic, competența și experiența acumulatyă, Alexandr Arabadji are abilități de a conduce o echipă eficientă, capabilă să obțină rezultate.

Citește și

Cmentariile sunt închise

Abonați-vă la
PENTRU A FI MEREU LA CURENT CU ULTIMELE NOUTĂȚI
Newsletter
Subscribe to
TO BE ALWAYS UP TO DATE WITH THE LATEST NEWS
Newsletter
Подписаться на
БУДЬТЕ ВСЕГДА С ПОСЛЕДНИМИ НОВОСТЯМИ
Newsletter