Concert grandios de Ziua orașului Bălți: Magnat & Feoctist, 3 SUD EST și Loboda, printre oaspeții evenimentului

Un concert grandios va avea loc în data de 22 mai, la Bălți, unde se va sărbători Ziua orașului și Hramul Sfântului Nicolae.

Tradițional, evenimentele vor începe la ora 7:30, cu Sfânta Liturghie, care se va desfășura în piața Independenței, ulterior, primarul orașului, Alexandr Petkov, va adresa locuitorilor municipiului un mesaj de sărbătoare.

Pe parcursul zilei, pe străzile capitalei de Nord se vor desfășura diverse evenimente, precum parada instituțiilor, organizațiilor și a întreprinderilor municipale, expoziția de lucrări ale elevilor Școlii de Arte Plastice pentru Copii, care va avea loc la Galeria de artă „Antioh Cantemir”, iar în incinta Școlii Sportive Specializate de Fotbal se va desfășura Turneul municipal de fotbal pentru copii.

Începând cu ora 12:00, în toate zonele Parcului Municipal „Mihai Volontir” oaspeții evenimentului vor putea participa la diverse acțiuni culturale și sportive, spectacole și concursuri de muzică și dans. Aici, pentru prima dată va avea loc festivalul ”Fiesta Fest în Grădină Urbană”. Adulții și copiii vor avea posibilitatea să se relaxeze și să participe la distracții, jocuri și activități interactive, printre care: animația, lecturi publice și interpretări de romanțe de la teatrul „Baștina”, competiția municipală de luptă națională „Trânta”, turneu de șah și dame, atelierul jocurilor distractive pentru copii și adulți, cafenea atmosferică pe stradă.

De asemenea, pentru prima dată, în parc, vor fi amenajate două zone noi: cea pentru fotografii în aer liber și zona Family Relax.

Începând cu ora 12.00, în fața Teatrului Național „Vasile Alecsandri”, oaspeții sărbătorii se vor putea bucura de folclorul autentic în cadrul unui concert festiv de muzică populară „Datină străbună și flori de primăvară”.

La ora 17:30, pe scena mobilă din fața Palatului Municipal de Cultură va avea loc un concert festiv grandios „E sărbătoare și răsună muzica…”, cu participarea colectivelor artistice și a artiștilor talentați din instituțiile culturale ale municipiului.

Surpriza serii – pe scenă vor urca starurile de importanță națională și internațională, precum interpreta Lovoda, Iuliana Beregoi, îndrăgita formație Magnat & Feoctist. La Bălți vor veni și oaspeți din România – artistul Marcel Pavel și formația 3 Sud Est.

Concertul este organizat cu suportul lui Renato Usatîi.

Citește și

Cmentariile sunt închise

Abonați-vă la
PENTRU A FI MEREU LA CURENT CU ULTIMELE NOUTĂȚI
Newsletter
Subscribe to
TO BE ALWAYS UP TO DATE WITH THE LATEST NEWS
Newsletter
Подписаться на
БУДЬТЕ ВСЕГДА С ПОСЛЕДНИМИ НОВОСТЯМИ
Newsletter