Denis Șova: Profitul record la „Franzeluța” înseamnă că guvernarea a făcut bani inclusiv pe seama celor 30% dintre cetățeni care trăiesc sub pragul sărăciei 

Peste 30% dintre cetățenii noștri trăiesc sub pragul sărăciei, iar aceasta este doar o medie statistică, deoarece în sate situația este mult mai gravă decât în orașe mari. În acest timp, autoritățile se laudă că au obținut un profit record la Întreprinderea de Stat „Franzeluța”, adică au făcut bani inclusiv pe seama celor 30% dintre cetățeni care trăiesc în sărăcie. Declarația a fost făcută de către membrul Consiliului municipal Chișinău din partea Partidului Nostru, membru al Comisiei pentru economie și buget, Denis Șova. 

„Partidul de guvernământ se laudă cu majorarea pensiilor și cu oprirea inflației, dar cifrele arată că, în pofida tuturor declarațiilor triumfaliste, situația doar se înrăutățește, iar oamenii trăiesc cu adevărat la limita sărăciei. Ei merg zilnic la magazin, văd prețurile, iar partidul de guvernământ se laudă că „Franzeluța” a înregistrat anul trecut cel mai mare profit din istorie. Adică se mândresc cu faptul că o întreprindere de stat, care ar trebui în primul rând să asigure populația cu pâine, a obținut venituri pe seama cetățenilor, inclusiv pe seama celor 30% care trăiesc sub pragul sărăciei”, a declarat Denis Șova în cadrul emisiunii „Главное” de la TVC21. 

El a reamintit despre propunerea președintelui Partidului Nostru, Renato Usatîi, ca o parte din profitul acestui combinat de panificație, aflat 100% sub controlul statului, să fie direcționată pentru a oferi o cantitate mare de pâine ieftină populației nevoiașe sau pentru a introduce o categorie de cetățeni care să o primească gratuit o dată pe săptămână. 

„Acești bani ar fi putut îmbunătăți măcar o mică parte din condițiile de trai ale populației noastre”, a concluzionat Denis Șova. 

Anterior, liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a calificat drept cinism faptul că autoritățile se laudă cu profitul record la „Franzeluța”, subliniind că acești bani au fost scoși, de fapt, din buzunarele cetățenilor. Potrivit lui, un adevărat succes ar fi fost dacă aceste fonduri ar fi fost utilizate pentru a oferi milioane de pâini sociale destinate celor nevoiași. De asemenea, el a reamintit cum, în 2024, a dezvăluit schema prin care „Franzeluța” era obligată să cumpere la prețuri exagerate „gazul lui Spînu”, interzicându-i-se achiziția de la companii private la prețuri mai mici. Conform calculelor, atunci s-ar fi putut economisi milioane de lei, care ar fi fost direcționați pentru a produce pâine socială pentru categoriile defavorizate ale populației.

Citește și

Cmentariile sunt închise

Abonați-vă la
PENTRU A FI MEREU LA CURENT CU ULTIMELE NOUTĂȚI
Newsletter
Subscribe to
TO BE ALWAYS UP TO DATE WITH THE LATEST NEWS
Newsletter
Подписаться на
БУДЬТЕ ВСЕГДА С ПОСЛЕДНИМИ НОВОСТЯМИ
Newsletter